Incepand cu noul an scolar, in comuna Mosoaia nu vor mai functiona decat doua scoli: scoala cu Clasele I-VIII Mosoaia si scoala cu Clasele I-IV Ciocanai. Masura a fost luata in cadrul procesului de restructurare a invatamantului, demarat la nivel national, menit sa scada cheltuielile privind sectoarele bugetare. Astfel, au fost desfiintate scolile din Hintesti, Smeura si Batrani, elevii acestor unitati de invatamant urmand sa invete, incepand cu 15 septembrie 2010, la scoala Mosoaia.
Au ramas doar doua scoli in comuna
Despre comasarea scolilor din comuna s-a vorbit mult in ultimul an, principala cauza fiind numarul mic de elevi cu care functioneaza fiecare clasa. Masurile Guvernului de a reduce cheltuielile in invatamant s-au concretizat rapid la Mosoaia, trei scoli intrand pe lista neagra a desfiintarilor. La cererea cadrelor didactice si a parintilor, a fost aleasa ca local, in care sa functioneze clasele cu elevii din cele patru sate ale comunei – Mosoaia, Hintesti, Smeura si Batrani –, scoala Mosoaia, desi localul de la Hintesti ar fi fost mult mai spatios si, in plus, aici fusesera executate nu cu mult timp in urma lucrari de modernizare. Conducerea administratiei publice locale a respectat decizia scolii si s-a conformat, demarand lucrarile de amenajare a spatiului in care vor functiona cele opt clase de elevi.
Se asigura transportul elevilor
La 15 septembrie 2010 copiii din comuna Mosoaia – cu exceptia celor din satul Ciocanai, a caror scoala nu a fost desfiintata din cauza distantei mari intre acest sat si centrul comunei – sunt asteptati la scoala Mosoaia, care se pregateste sa-i intampine cu o noua fata. Gratie eforturilor financiare ale conducerii Primariei, au fost demarate lucrarile de renovare a cladirii. Au fost refacute sobele din toate salile de clasa, astfel incat la iarna copiii sa nu sufere de frig, iar la intrarile in scoala au fost montate usi din PVC cu geam termopan. De asemenea, peretii vor fi retencuiti, dupa care se va aplica vopsea lavabila, mult mai usor de intretinut decat varul.
Potrivit primarului Florea Ene, se va pune si parchet in toate salile de clasa iar geamurile vor fi reparate, pentru a se crea cele mai bune conditii pentru elevii si cadrele didactice de la scoala Mosoaia. „Depunem toate eforturile pentru a asigura elevilor confortul necesar, astfel ca la scoala Mosoaia se va lucra toata vara la renovarea cladirii. Tot ce a depins de noi, am facut. Pentru copiii din satele comunei vom asigura transportul cu microbuzul scolii, astfel ca mutarea la o unitate de invatamant aflata la cativa kilometri departare sa nu reprezinte o corvoada sau un impediment in privinta frecventarii cursurilor”, ne-a declarat primarul Florea Ene.
Se invata pe doua schimburi
Intrucat cladirea scolii Mosoaia nu dispune decat de patru sali de clasa, s-a dispus masura ca elevii sa invete in doua schimburi. Astfel, dimineata se vor desfasura cursurile elevilor din clasele primare, iar cei de la gimnaziu vor invata dupa-amiaza.
Gradinitele nu se desfiinteaza
In ceea ce priveste gradinitele, acestea vor functiona in continuare in vechile localuri, prescolarii fiind prea mici pentru a face fata deplasarii la kilometri distanta de casa.