Rusia a cerut duminica coalitiei internationale sa inceteze sa recurga la forta intr-o maniera neselectiva, care face victime in randul civililor in Libia. Potrivit oficialilor, Rusia regreta interventia militara a aliatilor in Libia si exclude categoric o eventuala participare a sa la aceasta actiune.
Potrivit AFP, un nou raid, cu 19 avioane americane de lupta, printre care bombariere B2, avioane F-15 si F-16, a fost lansat, duminica, deasupra Libiei. Principalele tinte vizate au fost sistemele de aparare anti-aeriana libiene. Seful Statului Major al SUA, amiralul Michael Mullen, a catalogat drept ,,un succes” prima etapa a operatiunii militare din Libia.
Guvernul libian trece la inarmarea populatiei: un milion de civili vor primi arme din partea Guvernului, anunta Reuters, citand agentia de stiri de stat de la Tripoli. Fortele loiale lui Muammar Gaddafi au bombardat orasul Misrata, fief al rebelilor, anunta Reuters.