Conducerea Grupului Industrial Componente Pitesti (GIC) are in vedere realizarea unei investitii care se estimeaza ca va genera circa 300 de noi locuri de munca.
Este vorba de promovarea unui nou proiect in domeniul industriei auto prin construirea unei hale de fabricatie de 2.000 de metri patrati. GIC are doua variante: fie construieste hala in Pitesti, fie la Craiova, in functie de deschiderea autoritatilor. In acest sens, conducerea GIC – care prefera sa constuiasca la Pitesti – a solicitat Primariei concesionarea unui teren din zona
Alprom – Romautopart. Terenul nu este utilizat de nimeni in prezent. GIC este compus din peste 30 de societati comerciale care activeaza in domeniul industriei auto, constructiilor, proiectarii asistate pe calculator, leasing imobiliar, activitati comerciale, turism, generand peste 10.000 de locuri de munca.
In scrisoarea adresata de conducerea GIC catre Primaria Pitesti se arata ca exista si posibilitatea ca acest proiect sa fie dezvoltat la Craiova, unde societatea detine o serie de terenuri, numai ca se doreste realizarea sa la Pitesti. Ramane de vazut care va fi raspunsul autoritatilor, in conditiile in care concesiunea de terenuri, de regula, da nastere mereu la discutii in Consiliul Local.