3,6K
Fotbalistul Andrei Margaritescu va fi judecat in libertate, au decis magistrati ai Tribunalului Bucuresti, ceilalti sase implicati in dosarul furtului de masini de lux ramanand in arest pentru 29 de zile. Andrei Margaritescu, viitorul ginere al directorului PDL Ioan Predica (alias Semaca), este acuzat de tainuire. Colegul sau Cristian Munteanu, fost portar la Dinamo, a primit interdictie de a parasi tara.
Pentru ca nu a fost gasit de anchetatori la descinderile facute in acest caz, Margaritescu a fost ridicat marti de pe Aeroportul International ,,Henri Coanda”, in jurul orei 17.15, unde urma sa se imbarce cu coechipierii intr-o cursa catre Cluj-Napoca. Parchetul Capitalei a dispus aducerea lui Andrei Margaritescu si a lui Cristian Munteanu, ambii utilizand un autoturism Audi A8 care figureaza ca fiind furat in actele politiei.
Modul in care a fost procurat acest autoturism, similar cu alte cazuri inregistrate, a condus la identificarea unei retele de furturi de masini de lux. In ceea ce priveste modul de operare a membrilor retelei, acestia furau masinile din strainatate si le vindeau in Romania sau declarau fals ca masina luata in leasing le-a fost furata, obtineau asigurarea si revindeau autoturismul.
11 persoane au fost audiate dupa ce anchetatorii au perchezitionat marti-dimineata 8 locuinte din Bucuresti. Suspectii sunt banuiti ca isi declarau masinile furate pentru a obtine banii din asigurare sau aduceau masini de lux furate din strainatate si le revindeau apoi in tara.