2,2K
Inspectorul general scolar Gabriel Bratu si-a facut o parte din cumparaturile de Paste. Si nu de la piata, ci de la partidul din care face parte, care a organizat astazi un targ umanitar. Banii care vor fi stransi astfel vor fi folositi pentru a le insenina sarbatorile de Paste copiilor de la centrele de plasament.
Gabriel Bratu a donat cinci milioane de lei la acest targ si a primit in schimb un cos plin cu bunatati. La fel au primit si Stefan Lazaroiu (presedinte PDL Curtea de Arges) sau Ion Dobrinoiu, directorul Directiei Silvice (despre care se zvoneste prin presa ca s-ar afla pe lista decapitarilor).
Targul caritabil are loc chiar in fata sediului PDL Arges (cu ocazia asta, in premiera istorica, oamenii si-au curatat si buruienile mostenite de la vechiul PD). Cei care fac donatii primesc mici cadouri precum sticle cu vin, sampanie, oua sau iepurasi din ciocolata, tablouri, cosuri, icoane si alte obiecte de artizanat.