De aproape un an, primarul din Albota, Ion Dumitru, nu stie cum sa faca sa sara in bratele curtenitorului PDL, dar sa ramana si… virgin politic in acelasi timp. Ca atare, de vreun an de zile, cel supranumit ,,Ducele de Albota” se supara o data la saptamana pe colegii din PSD, cu precadere pe deputatul Filip Georgescu, care l-a introdus in categoria ,,trancanailor” cu care nu serveste la vanatoare. Parca ar fi nimerit dragul de ,,Duce” in Balada Miorita, nu alta: ,,De-un mandat incoace/ Gura nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place”.
Astazi, la sedinta de Colegiu Prefectural, Ion Dumitru a declarat ca nu va mai candida din partea USL, dar nici ca o va face din partea PDL. A lasat, insa, sa se inteleaga, ca daca partidul de la guvernare ,,va sari la cap” cu banul, atunci mai ca s-ar inmuia de emotie si ar semna adeziunea, dar mai pe la finalul mandatului, ca sa nu-si piarda functia. Prin targ umbla zvonul ca pretul lui Ion Dumitru ar fi de 100 de miliarde de lei. ,,Scump, dom’le, scump!” i-ar fi spus consiliera lui Constantin Nicolescu, Maria Dinu, marturisindu-i ca PSD nu are atatia bani ca sa-l pastreze in partid.
Ca primarul din Albota va pleca sau nu la PDL mai putin conteaza si asta pentru ca foarte multe depind de configuratia viitorului guvern. Daca vom avea tot guvern PDL, atunci primarii vor migra in masa la partidul aflat la putere. Daca vom avea Guvern USL, atunci, cu siguranta, cei ,,rataciti” se vor intoarce la origini, iar lor li se vor alatura si altii. Este ceea ce se intampla din ’89 incoace, numai ca acum transferurile de la un partid la altul beneficiaza de un spectacol cu totul deosebit, achizitiile fiind frumos expuse in camera cu trofee politice, pentru intimidarea adversarului.
Ducele de Albota vrea si cu sufletul in PSD, si cu portofelul la PDL
De aproape un an, primarul din Albota
2,1K