2,1K
Valoarea exporturilor realizate de judetul Arges se mentine la cote ridicate, dar la fel stam si la capitolul importuri. Am ajuns, din pacate, sa aducem din afara si mancare, dar si produse pe care alta data le faceam la fabrici din judet care acum sunt pe butuci.
La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste imbracamintea si incaltamintea, produsele de import de acest gen napadind magazinele. Din cauza ca unitati de productie importante au fost puse la pamant, Argesul importa acum si palarii, umbrele, articole din piatra, ciment, ceramica, sticla, dar si produse de lemn, pluta si impletituri din nuiele ori materiale plastice, cauciuc si articole din acestea. Mai mult decat atat, s-a ajuns sa importam si deseuri de hartie sau de carton!
Nu mai avem productie grozava in judet, dar macar stam bine la capitolul hipermarketuri… De ce s-a ajuns aici? In primul rand pentru ca Romania a devenit o piata de desfacere. Toti producatorii mai mari sau mai mici din Europa fac tot posibilul sa "verse" in tara noastra marfurile lor, bune sau rele, iar comerciantii din Arges si alte judete "inghit" precum curcanii toate nimicurile. Pe de alta parte, un alt motiv este acela ca am pus la pamant mai toate unitatile industriale de baza ale economiei, ajungand, astfel, la mana importatorilor…