Un adevarat roman istoric publica Ion V. Stratescu: ,,Cine trage primul” (Casa Editoriala ODEON, Bucuresti, 2010). Este romanul ascensiunii si decaderii lui Ion Antonescu, personaj istoric controversat. Cartea este impartita in patru mari capitole: 1941- Abces de fixatie, 1942 – Bun venit in Iad, 1943 – Tidal wafe, 1944 – Lunga vara a tradarii, respectiv anii implicarii Romaniei in razboiul antisovietic, alaturi de trupele germane, pana la arestarea maresalului. De altfel aici se naste o dilema: e vorba de romanul lui Ion Antonescu sau de romanul razboiului antisovietic? Raspunsul e acelasi: si una, si alta.
Romanul este conceput ca un scenariu cinematografic, intr-o succesiune de scene de razboi de linia intai, alternand cu cele de tratative diplomatice, iar acestea cu cele domestice, chiar cu cele erotice, in valmasagul razboiului devastator existand si o poveste de dragoste absolut tulburatoare intre actori despartiti de interese militare, uniti de sentimente nealterate de conflagratii. Autorul este bine documentat, dovedindu-se cunoscator al strategiilor militare din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, al diplomatiei epocii, al personalitatilor vremii. Romancierul n-are tabuuri, ignora cu buna stiinta „corectitudinea politica” si continua atitudinea lui Marin Preda din Delirul, aceea de a-l prezenta pe generalul Antonescu altfel decat in cartile de istorie scolara. Ba, Stratescu il prezinta pe general cu oarecare simpatie, in ciuda eforturilor vadite de a fi neutru, vazand in acesta un mare conducator de armate si un patriot, ca si un militar si un om de onoare.
Orgoliul, irascibilitatea, severitatea excesiva in conducerea statului ale lui Antonescu devin calitati in viziunea romancierului. Din prezentarea tuturor intalnirilor Hitler – Antonescu rezulta ca generalul roman nu era un obedient in fata Fuhrerului, nu era un „ucenic ascultator”, el punandu-i in inferioritate pe faimosii generali nazisti, principalii colaboratori ai stapanului de la Berlin si obtinand favoruri de la Fuhrer, printre acestea fiind primirea comenzii unei laturi a frontului antisovietic, in detrimentul generalilor germani.
Apoi, inca o data avem de-a face cu un alt Antonescu cand acesta negociaza cu seful comunitatii evreilor din Romania, fost coleg de clasa la liceu, salvand de la moarte cea mai mare parte a comunitatii, dupa cum n-a mers orbeste in alianta cu Germania hitlerista, inca din 1943 el ducand tratative secrete cu Marea Britanie. Mai mult, a pus pe Eugen Cristescu, seful serviciilor secrete, sa faca scut in jurul lui Iuliu Maniu, vizat de lichidare de catre germani, Iuliu Maniu care nu era deloc un apropiat al Conducatorului statului, ba chiar ii era un adversar politic.
Personaje veridice ale romanului sunt Mihai Antonescu, aghiotant al generalului, Eugen Cristescu, deja pomenit, cel care avea o viata privata deloc linistita, dar care era un profesionist desavarsit, aducand aproape zilnic sinteze de informatii extrem de importante, apoi tanarul rege Mihai, tratat in general de sus de Antonescu cel furios pe el in finalul romanului, in scena memorabila a arestarii, Maria Antonescu, femeia energica din spatele liderului politic si militar… Dar, avem surpriza aparitiei episodice a unor alte personaje reale: Georgeta Cancicov, iar pe front a plutonierului Heinrich Boll, nimeni altul decat celebrul scriitor, laureat al Premiului Nobel. In aceeasi galerie de personaje real-istorice se inscriu toti colaboratorii lui Hitler, prezentati ori in contacte directe cu Antonescu, ori ca personaje secundare la intalnirile Hitler – Antonescu. Dar, fatalmente, romanul nu putea fi scris doar cu asemenea personaje, Ion V. Stratescu completandu-le cu personaje fictive mai importante, cu nume si roluri in razboi sau altele pur si simplu anonime.
Scriitor profesionist, deopotriva poet si prozator, Ion V. Stratescu se dovedeste a fi un bun constructor de roman (hm! aflu ca la baza este inginer constructor!), alternand secventele private cu cele generale, analiza de strategie militara cu viata unei familii din Calarasii anilor 40, scenele de solidaritate umana din transee cu cele de politica militara inalta din buncarele lui Hitler, fiind atent ca textul sa nu aiba lungimi inutile si „burti”, scriind simplu si coerent, rotunjind capitolele…
Iar finalul este deschis, cititorul ramanand cu impresia ca romanul va avea sigur o continuare, eventual viata din inchisoarea secreta a generalului, procesul acestuia, executia, evenimentele de pana la 30 decembrie 1947…
