,,Intrarea in vigoare a noului Cod al Muncii a dus, in numai trei zile, la inregistrarea a 60.000 de noi contracte de munca" a declarat victorios zilele trecute, in periplul sau de campanie de partid, primul-ministru Emil Boc. Dar premierul nu precizeaza ca acea scadere fulminanta a somajului, precizata in fiecare zi de dumnealui, cu mare emfaza, nu se regaseste in realitate si in cifrele concrete prezentate de economia privata!
Potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului, in 2009 si-au suspendat activitatea 134.441 de firme, iar 73.818 s-au inchis prin radierea si dizolvare voluntara. In 2010, 66.428 de firme si-au suspendat activitatea, iar 179.337 au parcurs procedura radierii sau dizolvarii voluntare. In primul trimestru al anului 2011, alte 7902 firme s-au suspendat si 11.559 au fost radiate sau dizolvate. Cam acesta este sprijinul inexistent, acordat de guvernele pdl-iste mediului privat: faliment in masa! Unde sunt toti angajatii disparuti din sutele de mii de firme inchise sau dizolvate in ultimii doi ani si jumatate, domnule Boc?
Pe acestia unde i-ati trimis, domnule prim-ministru sau i-ati pierdut pe drumul noroios al minunatei, dar intepenitei dumneavoastra reforme? Pare cam misterios ceea ce se intampla cu angajatii si somerii prin hartiile dumneavoastra portocalii!
Cam de domeniul zonei crepusculare este calculul dumneavoastra perfect, in ceea ce priveste somajul si aparitia a mii de locuri de munca peste noapte! Daca in zona bugetara nu au in niciun caz loc, avand in vedere ca posturile din domeniu sunt blocate de multa vreme, iar listele cu zeci de mii de disponibilizari din ministere nu mai prididesc sa apara, iar firmele private se se inchid pe banda rulanta sau se relocheaza in alte tari mult mai prietenoase, din punct de vedere fiscal si legislativ, unde ii angajati de fapt pe romanii, domnule Boc? Chiar zilele trecute am avut pe ordinea de zi in Parlament proiectul de lege al dumneavoastra prin care vreti sa mai dati afara zeci de mii de politisti, desi infractionalitatea a crecut periculos de mult in ultima perioada in Romania!
Miraculosul dumneavoastra pachet de legi, cu care va laudati non-stop, va avea din pacate un efect dezastruos asupra stabilitatii angajatilor si a contractelor de munca pe perioada nedeterminata. In urmatoarele luni, probabil in cel mult un an, toate contractele care se vor mai incheia pe piata muncii vor fi pe perioada determinata, fapt care va duce la discrepante majore intre acei angajati ramasi cu contracte pe perioada nedeterminata si ceilalti! Deci, nu cred ca mai putem vorbi aici de consecinte benefice ale masurilor dumneavoastra mult laudate: nu vor mai avea, sub nicio forma, loc investitii ale angajatorilor in perfectionarea angajatilor si in stimularea acestora, asadar despre calitatea muncii nu mai poate fi vorba! Iar stabilitatea angajatilor sau siguranta si dezvoltarea acestora dispar cu desavarsire, in urma masurilor implementate de dumneavoastra!
Cam la aceste efecte de instabilitate si precaritate se reduce marea reforma pdl-ista in domeniul muncii si al contractelor de munca! Dar ceea ce v-ati propus in planul dumneavoastra maret, veti avea cu siguranta: Romania va deveni o tara de zilieri, iar transformarea si modernizarea acesteia va fi pe masura calitatii muncii lor…