1,7K
Potrivit datelor oferite de Inspectoratul General al Politiei, in primele trei luni ale acestui an romanii au reclamat 1060 de furturi de autovehicule. Noul trend este in usoara scadere, dupa ce anul trecut au fost inregistrate 4453 furturi de autovehicule.
Cea mai furata masina este Dacia, si din cauza faptului ca este cea mai bine reprezentata in parcul de masini din Romania. Topul este dominat, apoi, de masinile germane. Astfel, pe locul doi se afla Volkswagen, urmat de marcile BMW, Mercedes si Audi. La nivel teritorial, cele mai multe masini dispar in Capitala, unde in primele trei luni ale acestui an s-au furat 355 de automobile. In top urmeaza Constanta, cu 65 de masini, si Cluj-Napoca, de unde au disparut 33. Din Ramnicu Valcea, in primul trimestru au fost furate 23 de masini.
Numeroase limuzine sunt furate din strainatate, dupa ce sunt inchiriate, in special din Ungaria, Italia ori Spania. Alte retele cumpara prin leasing limuzinele, dupa care le vand unor asa-zisi cumparatori de buna-credinta din Romania si din fostul spatiu sovietic. Dintre gruparile care actioneaza in tara, cele mai active sunt cele din Vest si din Bucuresti. Unii hoti incearca sa negocieze cu proprietarul, pentru recompensa, altii le scot afara si le vand. Se intampla ca negocierile sa si reuseasca, iar apoi partea vatamata le spune politistilor ca si-a gasit masina abandonata. Politistii raman cu un dosar cu autor necunoscut, pe care il tin deschis pana la prescriptie, adica zece ani.
La moda este acum furtul de BMW X6. Hotii isi supravegheaza victima, iar cand coboara, lasand masina cu motorul pornit, dispar in cateva secunde cu bolidul. Alteori folosesc softuri speciale, conectand un laptop la computerul de bord. Intreaga operatiune dureaza 30 de secunde si la una dintre fapte politistii au obtinut si o inregistrare video de la o camera de supraveghere.