Postul de televiziune brazilian Record a facut ,,sa ploua" cu mii de bancnote deasupra centrului orasului Rio de Janeiro, marti, cu scopul de a-si promova telenovela ,,Vidas en Jogo" si de a creste audienta acestui serial.
,,Ideea era de a distribui acest lot de bancnote pentru Cariocas (locuitorii din Rio de Janeiro). Cel care urmareste telenovela va intelege imediat, dar va trezi si curiozitatea aceluia care nu o urmareste", a declarat Tomaz Neves, directorul de marketing al acestui post de televiziune foarte popular.
In plina zi, pe o strada din centrul comercial al capitalei, bancnote de doi, cinci, zece, douazeci, cincizeci si o suta de reali amestecati cu bancnote false din plastic, au inceput sa cada din cer, fiind aruncati de pe acoperisul unui imobil, in timp ce un cameraman filma din elicopterul postului TV reactiile locuitorilor Cariocas. ,,Este pentru prima data cand o emisiune a recurs la acest tip de marketing", a declarat Neves, care doreste sa obtina o crestere cu 30% a cotei de audienta a serialului.