1,3K
O parte a sitului arheologic Sarmizegetuza Regia a fost distrusa de angajatii unei firme platite de Consiliul Judetean Hunedoara sa amenajeze o parcare pentru turistii veniti sa viziteze cetatea. Lucrarile care au afectat zidul cetatii Sarmizegetuza Regia au fost realizate fara aprobarile necesare si fara a fi supravegheate de un arheolog, asa cum prevede legea, in cazul monumentelor de asemenea importanta.
Deputatul liberal Andrei Gerea, socat de cele intamplate la cetatea Sarmisegetuza, capitala Daciei strabune, a inaintat o serie de adrese si memorii catre institutiile abilitate pentru implementarea unui program adecvat de restaurare si conservare, dar si pentru tragerea la raspundere a celor ce se fac vinovati de distrugerea acesteia. Printre institutiile interpelate de Andrei Gerea se numara Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Ministerul Mediului si Padurilor, Ministerul Administratiei si Internelor dar si Inspectoratul de Stat in Constructii, Inspectoratul Judetean in Constructii Hunedoara si Laura Codruta Kovesi – procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
“Este grav ce s-a intamplat, dar la fel de grav este ca a trebuit sa se intample asa ceva, ca sa ne amitim ca Sarmisegetuza Regia este un monument de importanta majora pentru patromoniul cultural si turistic romanesc. E trist ca a fost nevoie de acest mic dezastru, pentru ca cineva sa-si mai aduca aminte de acest monument de importanta majora. Problemele Cetatii Sarmizegetusa sunt mult mai mari, vechi si grave decat respectiva parcare. Poate ca, pornind de la aceasta problema, voi reusi sa atrag atentia asupra acestora si sa facem din Sarmisegetuza un brand real in domeniu, dar si o zona de atractie unica, de maxima si profitabila notorietate.” a declarat deputatul Andrei Gerea.