3,1K
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Arges a desfasurat in perioada august – septembrie proiectul „IMPLICA-TE! – Educatie prin voluntaritat” care a avut ca scop sensibilizarea tinerilor asupra valorii activitatii de voluntariat. Proiectul s-a desfasurat in parteneriat cu Asociatia Elevii Nostri, Europe Direct Arges, Directia Generala de Asistenta si Protectia Copilului Arges prin Complexul de Tip Familial Casa Noastra, Complexul de Tip Familial Dumbrava Minunata, Complexul de servicii comunitare pentru copilul in dificultate Sfintii Constantin si Elena, Liceul de Arta Dinu Lipatti, Asociatia de Tineret pentru Invatamant si Stiinta Solaris, AIESEC Pitesti.
Pe parcursul lunii august, voluntarii au sustinut in cadrul Centrului de Tineret Pitesti diverse activitati, adresate copiilor membri ai Asociatiei Elevii Nostri, respectiv celor din centrele de tip familial, cum ar fi: informari pe diferite teme – protejarea mediului, importanta educatiei pentru sanatate, comunicarea cu cei din jur, ateliere de creatie artistica, literara, club internet, concursuri pe calculator, jocuri sportiv – distractive, conversatie in limba engleza etc.
In luna septembrie s-a desfasurat o campanie de strangere de rechizite, haine, jucarii, carti pentru copiii si tinerii gazduiti de Complexul de Tip Familial Dumbrava Minunata din Pitesti, cu varste intre 3 si 20 de ani. Si de aceasta data, partenerii nostri in proiect, voluntarii de la Europe Direct, Liceul de Arta Dinu Lipatti si alti tineri care au aflat despre aceasta campanie au dat dovada de multa daruire, mobilizandu-se si strangand numeroase obiecte, ce vor fi duse joi, 6 octombrie, la Complexul de Tip Familial Dumbrava Minunata.
O alta activitate specifica de voluntariat a fost Ziua Nationala a Curateniei – 24 septembrie, la care au participat 50 de tineri voluntari, de la Liceul de Arta Dinu Lipatti, alaturi de copii si tineri din centrele de tip familial, la strangerea deseurilor din zona Padurii Trivale in cadrul proiectului „Let’s do it, Romania!”.
Pana la sfarsitul acestui an, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Arges intentioneaza sa editeze o brosura „InfoVoluntar” care sa cuprinda materiale despre activitatea de voluntariat – surse de informare, beneficii, exemple de buna practica etc., care va fi dezbatuta in cadrul intalnirilor cu tinerii care doresc sa presteze activitati de voluntariat.