3,4K
Clubul Sportiv Muscel, din Campulung, a achizitionat prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) 10 kimono-uri de judo de la firma Auto Aro Group, care desface piese auto si materiale de constructii. Furnizorul s-a inscris special in SEAP ca fiind ofertant si de astfel de produse, iar CS Muscel si-a cumparat echipamentul de la acesta, ignorand celelalte oferte.
Antrenorul sectiei de judo, Sensei Lucian Duta, a explicat ca kimono-urile sunt importate de catre Florin Lascau (foto), nimeni altul decat vicepresedintele Federatiei Romane de Judo, si livrate firmei Auto Aro Group care, la randu-i, le-a revandut clubului. El a declarat ca a existat o intelegere anterioara intre toti partenerii in ceea ce priveste preturile si adaosurile comerciale, dupa care s-a recurs la achizitia din SEAP, pentru a se respecta o obligatie legala. Duta a justificat ca s-a procedat astfel intrucat, in anii trecuti, clubul ar fi cumparat, tot prin achizitie electronica, kimono-uri scumpe care au fost „de unica folosinta” si ca nici acum nu existau oferte mai bune in SEAP.
Justificarea sa nu are insa nici o acoperire, de vreme ce insasi Federatia Romana de Judo a cumparat electronic kimono-uri la preturi putin mai mari decat cele de la Auto Aro Group, dar la un raport pret-calitate mult superior, procedura neobligand la achizitionarea de produse conform criteriului „exclusiv pretul cel mai scazut”. De altfel, in tranzactia electronica dintre firma din Campulung si clubul sportiv din aceeasi localitate nu este precizata nici o conditie in ceea ce priveste calitatea si garantiile acordate pentru kimono-uri. Ramane ca cei in drept sa se pronunte in ceea ce priveste legalitatea stabilirii castigatorului unei achizitii publice anterior declansarii sale oficiale si daca functia federala a lui Florin Lascau este compatibila cu aceea de dealer de echipament de judo.