La implinirea a 90 de ani de viata, Majestatea Sa, Regele Mihai I, a fost aclamat si i s-a cantat „Multi ani traiasca” de catre simpatizanti ai monarhiei si ai familiei regale care au venit la Bucuresti conform propriilor convingeri politice si de constiinta si nu ca urmare a vreunei convocari sau obligatii. Printre acestia s-a numarat si un grup din Campulung, plecat inca din zori cu un microbuz sa asiste la festivitatile publice de la Palatul Parlamentului si de la Opera Romana.
Organizator a fost doctorul Cosmin Stoica, medic de familie la Stoenesti si unul dintre membrii Salvamont Campulung. El a fost mesagerul si a altor regalisti musceleni care nu s-au putut deplasa la Bucuresti. „In Muscel, suntem tot mai putini taranisti adevarati, cea mai grea pierdere fiind Puiu Popescu, fost presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si decedat nu cu mult timp in urma. Liderii nostri, asa dupa cum este, de exemplu, profesorul Serban Nicolescu, sunt bolnavi si batrani si nu ar fi putut face fata unei astfel de deplasari.
Totusi, ne bucuram ca dupa noi apar tineri care inteleg si apreciaza rolul decisiv al monarhiei in faurirea Romaniei moderne” – ne-a declarat un vechi membru PNTCD din Campulung.