1,9K
Pana atunci, ANI vrea sa il trimita in fata procurorilor pentru abuz in serviciu
Intr-o conferinta de presa desfasurata la Campulung, senatorul Mircea Diaconu a declarat ca este hotarat sa candideze pentru un nou mandat de senator in colegiul Campulung – Curtea de Arges. De aceasta data, el se va implica in mod activ in campania electorala, dar nu doar in ceea ce il priveste, ci si pentru orice primar liberal.
Diaconu considera ca am ajuns in punctul critic in care alegatorii trebuie sa fie mobilizati sa mearga la vot, fiindca indiferenta alegatorilor e cel mai mare rau pentru tara. In acest sens, senatorul muscelean s-a angajat ca o sa mearga sa stea de vorba cu cetatenii, folosind expresia „din baba in baba” pentru a sublinia faptul ca o sa bata la orice poarta.
Dar in timp ce Mircea Diaconu pare sa fi intrat in febra electorala, Agentia Nationala de Integritate i-a pregatit o noua surpriza neplacuta, prin anuntul de sesizare a parchetului in ceea ce il priveste sub acuzarea de abuz in serviciu si conflict de interese. Este vorba despre concursul de la Teatrul Nottara, concurs prezidat de catre Diaconu si in urma caruia sotia acestuia, actrita Diana Lupescu, a fost angajata ca regizor, desi nu indeplinea conditiile legale. „Lista incompatibilitatilor mele abia se deschide. Acum, spre exemplu, sunt si director de teatru si conduc si masina teatrului in turneu” – a declarat Mircea Diaconu, aflat in Germania.