Spre deosebire de alte zone ale tarii, Argesul sta inca bine din punct de vedere economic. O dovada a acestui fapt este si valoarea exporturilor originare din judetul nostru care este mai mare decat cea a importurilor.
Exportul de marfuri realizat in luna iulie – ultima pentru care exista date statistice disponibile – de agentii economici cu sediul in judetul Arges a fost de 347,6 milioane euro, in scadere cu 9,5% fata de luna precedenta.
Comparativ cu luna iulie 2010, valoarea exporturilor a fost mai mare cu 6,9%.
Importul de marfuri realizat in aceeasi luna a totalizat 238,9 milioane euro, in scadere cu 7,6% fata de valoarea inregistrata in luna precedenta si cu 5,1% mai mica fata de iulie 2010.
Excedentul comercial (exporturi – importuri) inregistrat in luna iulie 2011 a fost de 108,7 milioane euro, in scadere cu 13,4% (-16,8 milioane euro) fata de cel inregistrat in luna iunie 2011. Comparativ cu luna iulie 2010, excedentul comercial inregistrat a fost mai mare cu 48,2% (+35,4 milioane euro).