2,K
Despre Securitatea de ieri si de azi, cu primarul Ion Dumitru
„Nu exista date ori documente din care sa rezulte calitatea de lucrator sau colaborator al Securitatii, in sensul legii, cu privire la domnul Dumitru Ion, fiul lui Floarea, nascut la data de 21.02.1948 in Albota, judetul Arges” – aceasta este un fragment dintr-o adresa oficiala a Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S.). O adresa solicitata nu de catre primarul din Albota, ci de catre liderii PNTCD Arges. Taranistii nu puteau dormi noaptea de teama ca Ion Dumitru ar fi fost vreun pui de turnator la securitate, afirmand ca este imposibil ca unul care a avut legatura cu exteriorul pe timpul lui Ceausescu sa nu fi dat cu subsemnatul la Secu’. „Uite ca nu am dat cu ciocul!” ne spune primarul Dumitru cu satisfactie, fluturand adresa oficiala de la C.N.S.A.S. Asta da un lucru rar, asa ca nu aveam cum sa nu aprofundam chestiunea.
„Nu am fost nici informator, nici mancator de rahat”
„De orice pot fi acuzat, dar nu am avut colaborare cu fosta securitate. Nu am fost nici informator, nici mancator de rahat. Nu mi-a placut. Stiam ca sunt urmarit, am stiut asta timp de sapte ani, cat am lucrat in afara si am fost sef de service in Egipt, in Iordania, in Algeria, in China, Ungaria, Polonia sau Grecia. Stiam ce inseamna rusul, stiam ce inseamna regimul comunist, stiam ca ne este impus si ca nu l-am dorit niciodata, asa cum nu l-ati dorit nici dumneavoastra si nici parintii dumneavoastra, dar nu am avut alta solutie si mi-am vazut de treaba mea. Trebuia sa fiu tampit ca sa-mi lezez interesele familiei. Primeam aici un salariu si in strainatate un altul.” Isi aminteste primarul Ion Dumitru.
„Niciodata, nimeni n-a incercat sa ma racoleze”
Cum de nu a fost obligat sa semneze note informative si sa-si toarne colegii, asa cum se practica in cazul celor care lucrau peste granita? Poate ca pare imposibil si nici eu nu l-as fi crezut pe primar daca nu as fi avut un exemplu in familia mea, pe bunicul, care a lucrat mult timp in Irak, de unde ne aducea noua, nepotilor, zeci de baxuri cu guma Turbo. Nu a turnat la Securitate, la fel cum nu a dat-o in gat nici pe bunica, adica pe nevasta-sa care, la vremea aceea, asculta pe furis Europa Libera si injura regimul de toti sfintii. Dar sa-l lasam pe primarul Dumitru sa ne spuna cum a stat treaba in cazul sau: „Intr-adevar, cand lucram la Cairo, eram bagati din cand in cand intr-o sala, la demisol. Eram acolo de la <cantare>, <frigidere>, <camioane>, <locomotive>, Dacia, toti sefi de service. Si ne lasa sa vorbim. Eu stiam precis, cat timp masa era fixata in podea, ca cineva ne asculta. Eram constient ca sistemul totalitarist asta facea, te asculta la fiecare centimetru. Am scapat pentru ca eu eram foarte bun pe tehnic. Le reparam masinile la toti. Cand am ajuns la Cairo, din 12 masini mergeau sase. In timpul meu liber le-am reparat aproape pe toate, le-am facut caiete de bord, le schimbam uleiul, cand spalam masina mea o spalam si pe a lor… Si, in general, mi-am vazut de treaba mea, am fost baiat cuminte… Era o prostie, o indoctrinare chioara ca ne aparam tara. De cine ne-o aparam, ca daca sufla un pic crivatul dinspre Rusia, inghetam toti. Noi ne dam cocosi si la ora actuala cand, defapt, nu putem fi decat o tara mica, exact cum e o gazela in fata unui leu. Suntem o piata de desfacere de 22 milioane de locuitori si cam atat.” povesteste primarul Dumitru.
„Popoviciu a mers cu mine sa lucreze in China. Nu l-a vazut nimeni muncind”
Epoca de trista amintire a „ciripitorilor” nu a apus o data cu cea a lui Ceausescu. Marii turnatori, nomenculaturistii si copiii lor au pus mana pe ce a fost mai bun din tara asta, in jurul lor formandu-se palcuri-palcuri de ciripitori, pupatori de dosuri si aplaudaci, produse ale prapaditei noastre democratii. Iar numarul lor este mult mai mare decat cel de dinainte de 1989. Si cu totii sunt… voluntari. „Nimeni nu te obliga nici in perioada aia sa dai cu papagalul, erau oameni care se hraneau cu treaba asta, ca si astazi. Sunt oameni bolnavi si acum, ca si atunci, si trebuie sa-i acceptam ca atare. Nu securistii erau partea rea a acestei tari, nu politia era, ci partidul in sine, instructorii de partid, activistii de partid. La Revolutie astia au scapat si noi ne-am ocupat de sistemul de informatii roman de care eram mandru la vremea aceea, pentru ca era aproape al doilea dupa Mossad. O tara care nu are spatele asigurat, care nu detine informatii, este o tara vulnerabila. Eu nu mi-am dorit ca tara mea sa fie vulnerabila. Cel mai al dracului, la o ambasada, nu era consulul si nici ambasadorul, era politrucul. Ala cobora scarile la Cairo, cu o lulea in gura, interesat de tot ce misca, sa aiba el un raport de activitate, sa promoveze. Astia au fost rautatea in regimul comunist si ei au pus mana pe toate averile tarii. Ei si copiii lor, cum este Popoviciu, de ce sa n-o spunem. Popoviciu a mers cu mine sa lucreze in China. Nu l-a vazut nimeni muncind, a mers sa se plimbe. Cand s-a dus Ceausescu, ei au stiut totul si nu au facut decat sa se aseze pe averea tarii si sa o capuseze.” ne-a declarat primarul din Albota.
„Nu am iesit in strada la Revolutie si nu am crezut ca acest regim va disparea vreodata”
In ce masura serviciile mai actioneaza, astazi, in interes national, l-am mai intrebat pe primarul Dumitru, dar nu cu speranta ca vom afla un raspuns de la acesta, caci nu este cea mai nimerita persoana pentru a oferi lamuriri, ci mai mult asa, sa vedem care este feeling-ul sau. Iar feeling-ul… se deduce din context, caci nu si-a permis… luxul raspuns frontal:
„Daca serviciile sunt in interesul tarii si servesc interesul national, e ok. Daca sunt in interesul lui Basescu, este o rusine pentru ei, pentru profesionalismul lor. Eu stiam despre aceste servicii ca indiferent cine este presedinte sau premier, au jurat credinta tarii, nu unui om. Daca fac altceva si se ocupa iar de oameni, le vine randul si vor sfarsi mai rau decat ceilalti. Este imposibil sa nu dai socoteala candva. Eu nu am iesit in strada la Revolutie si nu am crezut ca acest regim va disparea vreodata, pentru ca stiam ce este o ambasada de la femeia de serviciu si pana la varf. Toti erau un sistem, erau toti ofiteri, pana la paznicul Vrabie. Nu credeam ca acest sistem se va darama vreodata si uite ca s-a intamplat. La fel se poate intampla cu orice sistem injust.”