Senatorul muscelean este de acord cu greva parlamentara
Intr-un interviu acordat publicatiei Ring, senatorul argesean Mircea Diaconu l-a atacat extrem de dur pe presedintele Traian Basescu, despre care a spus, printre altele, ca este un ratat si ca, la fel ca Nicolae Ceausescu, isi inchipuie ca un om de valoarea lui se naste o data la 500 de ani. Diaconu a criticat si atacurile presedintelui Basescu la adresa lui Ion Iliescu, despre care a spus ca sunt o diversiune care a mai fost folosita in campaniile electorale trecute. In opinia lui, solutia detensionarii situatiei din tara sunt doar alegerile anticipate. „Imi doresc din suflet ca pe orice cale sa ajungem la alegeri anticipate si atunci e liniste, pace si e minunat. Iar pe presedinte il vad plecand de la Cotroceni, sper ca inainte sa-si termine mandatul, plangand si tarand dupa el o bocceluta” – a spus Mircea Diaconu.
Referindu-se la varianta demisiei opozitiei din parlament, senatorul argesean a declarat ca aceasta nu ar avea nici un sens, pentru ca puterea ar controla atunci absolut totul. In schimb, Mircea Diaconu s-a declarat insa adeptul unei greve parlamentare care sa blocheze activitatea parlamentara din plen, din Birourile Permanente si din comisii, ca un factor de presiune pentru acceptarea alegerilor anticipate. „Neputand lucra, dupa un interval pe care nu il stiu in clipa asta, probabil celor de la putere o sa le iasa limba de-un cot, o sa fie dezastru” – a descris plastic Mircea Diaconu perspectiva acestei solutii.