Asa cum au promis, parlamentarii USL Arges aflati in greva parlamentara (dar mai prezenti la lucrarile comisiilor de specialitate decat cei ai PDL) si-au donat indemnizatiile. Ce-i drept, nu toti s-au indurat sa renunte la bani. Sau, probabil, nu au reusit inca sa se decida asupra cauzei pe care doresc sa o sustina.
Deputatul Andrei Gerea a donat indemnizatia Asociatiei de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic
Parlamentarul liberal Andrei Gerea si-a donat indemnizatia pe luna februarie Asociatiei de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic din Romania – filiala Arges, asociatie cu care si are o stransa colaborare de mai multa vreme. Adrian Popescu, cel care conduce acest ONG, a declarat ca cei 4000 lei – cat reprezinta indemnizatia donata de catre deputatul Gerea – vor fi folositi pentru decontarea unui transport international de dispozitive medicale (carje, fotolii rulante, cadre de mers) care vor fi oferite gratuit de un alt ONG din Germania. ,,Ii multumesc domnului deputat pentru gestul sau de a dona indemnizatia Ascociatiei, in numele celor 250 de copii si tineri cu handicap fizic din 54 de localitati argesene pe care ii avem in ingrijire. Banii ii vom folosi, alaturi de alte donatii, pentru a deconta cheltuielile unui transport pe care il vom primi de la un ONG similar din Germania, cu dispozitive medicale. Transportul va sosi in vara acestui an” a declarat Adrian Popescu. Pentru ca treaba sa fie cat mai transparenta, semnarea donatiei s-a facut in fata presei, iar suma a fost platita cash, pe loc.
Mircea Draghici a optat pentru SMURD
Deputatul PSD Mircea Draghici si-a donat indemnizatia pe luna februarie celor de la SMURD. Conducerea USL a decis ca toti alesii sa directioneze banii aferenti lunii martie catre ONG-uri sau persoane aflate in dificultate. Protestul opozitiei este indreptat impotriva liderului Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, mai ales ca in ultimii doi ani, Parlamentul a functionat prin ordonante de urgenta si asumari de raspundere, iar cuvantul de ordine in sala de plen, a fost furtul. Mircea Draghici a declarat ca a ales sa trimita banii in contul SMURD, avand in vedere gravele probleme din sistemul sanitar, medicina de urgenta fiind singura care mai da o sansa la viata romanilor: „Anul trecut, Guvernul Boc a decis inchiderea spitalelor si desfiintarea de paturi in cele ramase, astfel ca peste 90000 de argeseni au fost taiati de la serviciile medicale de urgenta sau pusi sa mearga peste 100 de km pana la cea mai apropiata unitate medicala. SMURD reprezinta o sansa la viata si o dovada ca in Romania se poate face treaba, daca exista vointa si suflet!” a spus acesta. Suma pe care social-democratul a donat-o catre SMURD a fost 3000 de lei.
Serban Valeca si-a donat indemnizatia in patru locuri
Senatorul PSD de pe colegiul Mioveni-Stefanesti, Serban Valeca, a ales sa imparta banii in mod egal, distribuindu-i in patru locuri. O parte a fost donata copiilor cu handicap din cadrul ASCHFR filiala Arges – Pitesti, o alta Fundatiei Consortiul pentru Dezvoltare Locala Mioveni, in sprijinul cantinei sociale, o parte catre Fundatia ,,Florin Tincescu” din Cosesti – Arges, titularul fiind Campion National Debutanti Dacia Logan in 2011, iar o parte familiei Boj Constantin, din Mihaesti – Arges, pentru reconstructia casei incendiate in luna februarie 2012.
Mircea Diaconu investeste in carti si pomi fructiferi
Asa cum v-am mai informat, senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat ca din indemnizatia sa va cumpara carti pe care le-a citit in copilarie si pe care le va dona copiilor din satele de munte si ca va planta, „cand vine mai bine primavara", pomi fructiferi pe marginea drumurilor. ,,Eu vreau sa cumpar carti, pe care le-am cumparat si pentru copiii mei si i-am batut la cap sa le citeasca, carti cu care sa ma duc eu prin satele mele de munte la copii si sa le dau eu cartile copilariei mele, care altfel nu ajung la ei, pentru ca acele carti nu sunt nici macar in manualele lor, nici in lecturile obligatorii. Uite, vreau eu sa citeasca copiii carti si dupa o vreme ma duc sa-i intreb daca au citit. Asta e placerea mea", a spus senatorul liberal, adaugand ca va trai din salariul de 1.600 de lei al sotiei pe toata perioada grevei parlamentare.