Fata de anul trecut, numarul beneficiarilor de venit minim garantat din Pitesti a scazut semnificativ. In conditiile in care anul trecut au fost lunar in plata circa 90 de persoane, in luna februarie a anului in curs s-a ajuns la doar 74 de beneficiari.
In unele situatii, platile au fost sistate deoarece vechii beneficiari nu mai indeplineau conditiile prevazute de lege.
Este vorba de faptul ca au in proprietate fie masini mai mari de 1.600 cmc, sau au terenuri ori conturi cu mai mult de 3.000 lei.
Ori, legea spune foarte clar ca cine poseda astfel de bunuri sau conturi nu mai poate primi ajutor social, la fel cum si cei care au peste 100 de grame de aur nu mai pot beneficia de venit minim garantat.
Acesta este cel mai mic numar de beneficiari de venit minim garantat inregistrat la Pitesti in ultimii ani.