2,8K
Va marturisim faptul ca ne vine destul de greu sa va vorbim despre evenimentul central al saptamanii trecute care nu, nu a fost nici Congresul PSD Arges, nici strangerea randurilor USL in Capitala si nici lansarea Aliantei pentru Arges si Muscel. Este vorba de seminarul „Jurnalistul finantist”, desfasurat de-a lungul a trei zile si organizat de catre Directia Finantelor Publice Arges, in colaborare cu Universitatea de Stat din Pitesti si Organizatia Oamenilor de Afaceri. Ne vine greu intrucat, mai carcotasi din fire fiind si in permanenta cu critica la purtator, am asistat la un eveniment de exceptie, cu atat mai surprinzator cu cat, la prima editie aflandu-se, a intrecut orice asteptari. Directorul Dorin Falca si echipa sa condusa de purtatorul de cuvant Anca Banu au facut o treaba care, indiferent de cei care se vor perinda la conducerea institutiei, ar trebui continuata si permanentizata.
Bile albe, bile negre
Dar sa intram direct in eveniment si sa punctam, pentru inceput, cateva dintre punctele forte si punctele slabe. Avem o bila alba pentru tematica abordata, actuala si de interes atat pentru jurnalisti cat si pentru mediul de afaceri. Dar cum nu totul este perfect, au mai fost si invitati care au venit cu niste expuneri cam… invechite si prezentate la o maniera didacticist-comunista. Bila alba pentru lectorii invitati. A fost o bucurie sa-i urmarim pe Conf. Univ. Dr. Dumitru Bortun, profesor SNSPA si presedinte al Juriului de Onoare al Asociatiei Romanie a Profesionistilor in Relatii Publice sau pe Radu Soviani – realizator The Money Channel.
O bila mai… gri pentru Ioana Grindean, lector si expert in comunicare, de la care am retinut ca lucreaza la Adevarul Holding si ca nu si-a luat salariul de doua luni si pentru doamna Cristina Guseth, director Freedom House Romania, de la care ne asteptam la lucruri mai interesante. Bile negre avem, din pacate, pentru lectorii Universitatii de Stat din Pitesti, Carmen Nicolescu si Daniela Parvu. Domnule rector Didea, cu tot respectul, veti avea mult de munca la capitolul de modernizare al discursurilor cadrelor didactice din subordine. Va trebuie niste comunicatori care sa se ridice la standarndele pe care vi le doriti de la Universitatea de Stat.
Expuneri interesante, chiar daca usor tehnice si subiective, au avut Gabriela Folcut, un comunicator foarte bun al Asociatiei Romane a Bancilor si care a facut fata cu brio criticilor venite dinspre mediul privat la adresa institutiilor bancare (critici cat se poate de indreptatite, de altfel) si Daniel Iustin Marinescu, directorul Directiei pentru Politici Fiscale si Bugetare Locale din Ministerul Administratiei si Internelor.
O bila neagra o constituie si prezenta scazuta la seminar, dar aici, am spune noi, au pierdut cei care au ales sa nu vina. Si nu au venit multi dintre jurnalisti, desi Argesul este primul judet din tara ca numar de prestatori media, nu au venit oameni de afaceri (Virgil Dumitru si Dan Ionescu, reprezentantii AOA, straduindu-se sa compenseze absenta colegilor) si nu au venit studenti (domnule rector Didea… poate remediati si treaba aceasta la editia de anul viitor). Dam o bila alba pentru locatia aleasa (Hotel Ramada) si modul de desfasurare in ansamblu al evenimentului. Inca o bila alba pentru nepolitizarea evenimentului, adresand cuvinte de deschidere reprezentanti ai administratiei publice locale de toate coloraturile politice. Si o ultima bila, tot alba si aceasta, pentru idea organizarii unui astfel de seminar si pentru munca echipei organizatorice, care merita toate laudele. Punctam inca o data faptul ca, pentru o prima editie, totul a decurs neasteptat de bine.
„Traim intr-un Ev Mediu intarziat”
Expunerea Conf. Univ. Dr. Dumitru Bortun, profesor la SNSPA, a fost de departe cea mai savurata. Acesta a atins, intr-o maniera directa, punctele nevralgice ale societatii romanesti actuale, argumentand de ce ne aflam, inca, in plin Ev Mediu. „In 1944, 80% din populatia Romaniei era la tara. O cincime era populatie urbana, si aia impartita in patru parti: romani, maghiari, germani si evrei. Restul erau la tara. De aceea Maiorescu spunea: toti suntem de la tara, ori direct, ori prin parinti. Suntem un popor care a venit de la tara la oras, in perioada comunista, intr-un ritm de 800.000 pe an. In 40 de ani au venit 8 milioane de la tara la oras. In ritmul asta nu ai cum sa te adaptezi la o cultura urbana, la o cultura de tip universal, in care vorbesti de meritism, de omul potrivit la locul potrivit, de competente, de concerte la Ateneu, de dezbatere in spatii publice. Nu, venim cu niste modele culturale, niste paternuri pacatoase. Romania are proiect de modernitate – integrarea in UE – dar facuta cu oameni care gandesc premodern. Din proprie experienta va spun ca traim intr-un Ev Mediu intarziat. Cand spun ca jumatate din Romanie traieste la tara inseamna ca jumatate din Romanie traieste in Evul Mediu, fara apa si canalizare. Jumatate din Romanie traieste cu wc-ul in fundul curtii, jumatate dintre tinerii din Romania nu au cum sa se duca la nasi, de Lasata Secului, ca n-au bani, si-si cara plozii in brate si-i duce pe jos.
Ne lipseste la o maniera acuta moralitatea, respectarea cuvantului dat. Cei din tarile cu mult mai civilizate s-au asezat pe o morala de tip contractualist, pe cultura promisiunii si de aceea au crescut, nu au lipsit din istorie, lasa in permanenta ceva in urma lor, ceva vizibil. Noi avem o morala tranzactionala: o mana spala pe alta, oameni suntem, hai sa impartim spaga…. Iar daca vrea unul sa schimbe sistemul, se loveste de masa critica.”
Directorul de la Garda Financiara, croit pe Radu Soviani si Simona Bucura
Inca dinainte de a lua cuvantul, am constatat ca seful Garzii Financiare, Valeriu Minca, era croit pe realizatorul de la The Money Channel, Radu Soviani si asta pentru ca il critica in mod constant pe prietenul sau, Blejnar, de la ANAF. Momentul unei dispute nu a intarziat si a izbucnit atunci cand Soviani a intrebat-o pe Ioana Burla, reprezentant al Ministerului Finantelor, ce este acela… „deflatorul PIB”. „Cati dintre noi stim despre ce este vorba? Este extrem de tehnica intrebarea. Noi ne-am simtit oarecum dati la o parte. Este o intrebare tehnica si care nu mi-a captat interesul.” a ripostat comisarul Minca. „Nu porniti de la premisa ca noi, jurnalistii, suntem cei mai destepti, dar stim sa adresam niste intrebari si sa asteptam niste raspunsuri.” a venit replica lui Soviani. „Imi cer scuze, a fost un punct de vedere personal” a batut Minca, in retragere. „Nicio problema, imi inchipui ca va reprezentati propriul punct de vedere” a punctat, decisiv, Soviani.Un alt conflict a fost acela dintre comisarul Minca si vicepresedintele Consiliului Judetean Arges, Simona Bucura. Dupa ce aceasta i-a atras atentia ca este doamna, nu domnisoara, misoginul din Minca a iesit la suprafata: „Va voi spune doamna atunci cand va veti maturiza din punct de vedere social”. Pe tema asta am purtat o mica discutie dupa terminarea seminarului, iar domnul Minca ne-a marturisit ca da, este un misogin si ca femeile n-ar avea ce sa caute in politica pentru ca acesta este un teren exclusiv al barbatilor. Femeile, la facut copii, sfat pe care l-a dat inclusiv Simonei Bucura. I-am spus ca este prea tarziu pentru a mai fi adus pe drumul cel.. drept si nu ascundem faptul ca ne-am dori sa-l vedem, cat de curand, in subordinea unei doamne. Sau domnisoare, la alegerea dumnealui, sa nu spuna ca nu suntem generosi. Of, si mai e si tata de fete!
Aviz politicienilor! De ce nu este bine sa cumperi presa
De la Cristina Guseth, directorul Freedom House Romania, am retinut un sfat pentru domnii politicieni, carora a incercat sa le argumenteze de ce nu este bine sa cumpere presa: „Daca nu esti capabil sa te promovezi prin propriile tale fapte si te apuci sa cumperi presa cu bani, e bine macar sa taci, dar nu vei avea rezultate. O data ce le dai banuti, vor dori si mai multi si veti obtine un ins care va va santaja. Trebuie sa se faca o diferenta clara: publicitatea se cumpara, nu si partea editoriala. Daca vrem sa intram si noi in lumea civilizata, trebuie sa respectam niste reguli. Publicitatea trebuie despartita de editoral! Daca nu se face treaba asta, vom avea probleme grave.” Un of legat de presa l-a expus si directorul AOA, Dan Ionescu. „Vorbea domnul primar Pendiuc de presa profesionista si cea angajata. Nu vreau sa jignesc, dar in toate ziarele locale, iei ziarul si stii de partea cui este. Cred ca va piedeti credibilitatea. Un ziar trebuie sa gaseasca si de rele si de bune, de ambele parti. Ma uit la Antena 3 si nu mai stiu ce sa cred, ma duc la B1TV si devin confuz.”
Bancile ar trebui sa lase statul din brate si sa finanteze economia reala
Nu vrem sa trecem cu vederea nici expunerea presedintelui AOA Arges, Virgil Dumitru, care a tinut sa-i transmita consilierului Asociatiei Romane a Bancilor punctul de vedere al oamenilor de afaceri. „Ar trebui sa stim cine suntem azi, punctul in care suntem si ce avem de facut. Daca ne mintim in continuare, nu avem de castigat. Pana in 2009, creditarea se facea pe buletin. Boom-ul care a fost in acea perioada are si reversul. Nu e adevarat ca bancile au bani disponibili si fac creditari masive. Firmele au mari probleme cu aceste creditari. E normal ca banca sa se asigure, dar ea se asigura cand da creditare statului, desi nu asta e solutia: trebuie sa avem un stat puternic, iar creditarea sa se faca spre mediul economic, pentru a reporni economia. Acele credite facute catre stat se duc in consum, dar asta nu reporneste economia, motiv pentru care statul se imprumuta permanent. Cred ca iesirea din criza depinde si daca bancile vor intelege sa dea bani catre economie, numai ca ele sufla si in ianurt, dar nu din cauza noastra, ci a lor, ca au dat credite neperformante cu buletinul.”
„Anca Banu este omul care este mereu langa mine”
La finalul seminarului, directorul Dorin Falca, alaturi de echipa sa, au acordat diplome si cupe jurnalistilor prezenti. „Pe Anca Banu am mostenit-o ca purtator de cuvat. Este omul care, la orice intalnire ma duc, este langa mine, ma ia de maneca atunci cand am gresit si care ma contrazice cand gresesc. Asta pentru ca m-a interesat imaginea institutiei in Arges.” a punctat seful Finantelor. La randul sau, Anca Banu a tinut sa precizeze ca, desi a lucrat cu directori de toate coloraturile politice, a fost mereu alaturi in demersurile sefilor ei, mai ales ca acestea veneau in sprijinul beneficiarilor. In incheiere, le adresam inca o data felicitari, multumindu-le si in numele redactiei pentru cele trei zile absolut interesante.