2,6K
Valeriu Tudor, inspectorul sef al Inspectiei Teritoriale ISCIR Arges si Valcea, a fost retinut alaturi de un inspector de la unitatea centrala din Bucuresti a ISCIR, cei doi fiind acuzati de luare si dare de mita. Potrivit procurorilor, Valeriu Tudor ar fi dat mita suma de 2.000 de lei inspectorului de la ISCIR Bucuresti, Daniel Dumitru, pentru ca acesta sa autorizeze o firma.
Valeriu Tudor voia sa intervina pentru extinderea autorizatiei unui apropiat iar cei 2.000 de lei i-au fost dati inspectorului de la unitatea centrala din Bucuresti a ISCIR de catre contabila societatii Inspect Consulting SRL, Cristina Elena Cornea.
„Banii au fost primiti pentru ca inculpatul Dumitru Daniel, fiind desemnat cu examinarea si autorizarea personalului de control din cadrul SC Vanlex Inspect Consulting SRL, sa favorizeze aceasta societate comerciala prin extinderea autorizatiei de controale in domenii aflate in competenta ISCIR. SC Vanlex Inspect Consulting SRL are ca actionar o persoana apropiata inculpatului Tudor Valeriu Pavel” potrivit procurorilor DNA.
Procurorii l-au prins pe Daniel Dumitru in flagrant delict in timp ce primea cei 2.000 de lei.
Cei doi salariati ai ISCIR se afla la sediul DNA Pitesti, unde sunt audiati de catre procurori, urmand ca in cursul zilei de miercuri sa fie dusi la Tribunalul Arges cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Valeriu Tudor este candidat al Partidului Democrat Liberal pentru functia de primar al orasului Stefanesti. In aceste circumstante, este greu de crezut ca isi va mai sustine candidatura…