1,5K
Potrivit unui sondaj CURS realizat la comanda unui ziar central, 61% dintre cei chestionati cred ca presedintele Traian Basescu va fi demis din functie la referendumul din 29 iulie. Consilierul judetean Constantin Polexe sustine ca romanii au adunat in ultimii ani suficiente motive pentru care sa spuna un „Pa!” definitiv presedintelui suspendat, nominalizandu-le pe cele mai importante zece.
1.Pentru ca a impartit Romania in „ai lor” si restul, reusind sa invrajbeasca toate categoriile socio-profesionale, ghidandu-se, in toate mandatele sale, dupa dictonul „dezbina si cucereste”.
2.Pentru ca nu si-a onorat rolul de presedinte, jucand in permanenta pe postul de prim-ministru si asumandu-si in numele Guvernelor Boc cele mai dezastruoase masuri economice.
3.Pentru ca a transformat tara intr-una de cobai pentru experimente financiare, economice, sociale si politice. Ce a insemnat asta? In plan economic, a insemnat punerea pe butuci a intreprinderilor mici si mijlocii, cresterea somajului, acapararea pietei de bunuri si servicii de catre marile companii transnationale, ruinarea agriculturii. In plan social, dezastrul a fost total: alungarea din tara a peste 4 milioane de romani, spitale si scoli inchise, pensii, salarii si ajutoare sociale taiate.
4.Pentru ca nu a fost in stare nici macar sa disimuleze compasiunea pentru poporul pe care experimenta cele mai dure masuri economice luate vreodata, aceasta fiind inlocuita cu dispret si déjà celebrul ,,ha-ha-it” de birt cu care ne-a obisnuit fostul marinar.
5.Pentru ca o tara nu poate fi condusa prin teroare, prin metode securiste, prin santaj, pe baza de dosare sau apasand tasta 3.
6.Pentru ca a mintit de prea multe ori! A mintit atunci cand a spus ca nu e nevoie de taierea salariilor, a pensiilor, si ca nu va fi nevoie de cresterea TVA, lucruri care s-au intamplat ulterior. A mintit referitor la destinatia banilor imprumutati de la FMI, respectiv atunci cand a spus ca nu vor fi folositi pentru salarii si pensii, in 2010, si au fost folositi pentru finantarea deficitului bugetar. A mintit cand a spus ca nu sunt bani pentru revenirea salariilor si a pensiilor, in conditiile in care Cabinetul sau beneficia de un buget nesimtit de mare. A mintit atunci cand a spus, in 2007, ca isi da demisia in cinci minute dupa ce va fi suspendat, dar si cand a spus ca daca majoritatea romanilor voteaza impotriva sa, va pleca acasa, in conditiile in care acum transmite, prin purtatorii sai de mesaj, ca el se intoarce la Cotroceni daca nu sunt 9.200.000 de participanti.
7.Pentru ca a izolat Romania pe plan extern, fiind ignorat de majoritatea sefilor de stat din Europa.
8.Pentru ca „succesurile” trebuie sa aiba acoperire in competenta, nu doar in bani, relatii de rudenie sau interese de alt gen.
9.Pentru ca nu suntem un popor de mamicute si copilasi care trebuie sa stea la mila unui badaran, la fel cum nu suntem un popor de tiganci imputite, de gaozari sau de tampiti. Pentru ca ne-am saturat de smecheri si golani de cartier si vrem si noi un presedinte care sa se ridice la inaltimea demnitatii.
10.Pentru ca este inadmisibil sa-ti denigrezi tara si sa comanzi o adevarata campanie de compromitere a acesteia doar pentru ca nu esti dispus sa renunti la putere.