Femeile care fumeza in timpul sarcinii nu isi pun doar sanatatea lor in pericol, ci si pe cea a copiilor si chiar a nepotilor, arata un studiu realizat recent. Cercetatorii sunt de parere ca pericolul se poate transmite din generatie in generatie, astfel incat nepotii pot fi diagnosticati cu astm.
Transferul se realizeaza prin intermediul genelor, care se transmit in prima faza copilului si ulterior nepotului. In cele noua luni de sarcina nicotina afecteaza dezvoltarea plamanilor bebelusului, crescand riscul ca acesta sa sufere de astm in copilarie. Pentru a vedea care sunt implicatiile fumatului in timpul sarcinii, specialistii de la Centrul Medical ,,Harbor-UCLA” din California au efectuat mai multe teste pe cobai.
Ei au studiat efectul nicotinei in cazul primei generatii de pui a cobailor (F1), dupa care asupra celei de-a doua generatii (F2). Cercetatorii au descoperit ca prima generatie avea capacitatea pulmonara mult mai redusa decat cea normala, simptom asociat cu astmului.
De aceleasi probleme ca si cei din generatia F1 suferau si cei din generatia F2 (puii primei generatii), care nu au mai fost expusi nicotinei.
,,Efectele fumatului in timpul sarcinii sunt de lunga durata. Femeile care isi planifica o sarcina ar trebui sa stie ca fumatul in timpul celor noua luni le afecteaza pe ele, afecteaza copilul, dar si nepotul. Acesta poate suferi la randul lui de astm chiar daca parintele nu a avut acelasi viciu ca si bunica”, a afirmat medicul Virender Rehan, conducatorul studiului.