Procesul de vot pentru alegerile parlamentare a debutat cu probleme in multe judete din cauza conditiilor meteorologice.
In Arges, potrivit Centrului Infotrafic, DN7 este blocat in zona localitatii Draganu, din cauza arborilor cazuti pe partea carosabila. De asemenea, doua autotrenuri au ramas in panta pe DN73C Ramnicu Valcea – Curtea de Arges, la Ciofrângeni (km. 61) si, din acest motiv, se circula pe un fir, alternativ.
Potrivit reprezentantilor Ministerului Administratiei si Internelor, peste 200 de sectii de votare din judetul Timis nu au putut fi deschise, duminica dimineata, din cauza viscolului, care a facut impracticabile mai multe drumuri. Meteorologii au emis, vineri, doua avertizari cod galben de ninsori si ploi, potrivit carora precipitatiile vor afecta, incepand de sambata seara, Banatul, Crisana, Maramuresul, nordul Moldovei, Transilvania si Oltenia, urmand sa se extinda, duminica, in toate regiunile.
Probleme sunt si in Harghita. Sapte sectii de votare din zona Odorhei au fost deschise, duminica dimineata, la lumina lampilor cu gaz sau a lanternelor deoarece furnizarea energiei electrice a fost oprita din cauza ninsorilor abundente.
In judetul Suceava, sectiile de votare s-au deschis duminica dimineata, dupa ce pe tot parcursul noptii utilajele de deszapezire au intervenit pentru a mentine drumurile practicabile. Aeroportul Suceava, insa, este inchis.
O sectie de votare din judetul Arad nu a putut fi deschisa duminica la ora 7.00 intrucat doar doi membri din noua au reusit sa ajunga la sectie. Potrivit legii, este nevoie de minimum cinci membri pentru ca sectia sa poata fi deschisa.