2,K
Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges, a ajuns de urgenta la Spitalul Floreasca dupa ce se presupune ca a facut infarct. Acestuia i s-a facut rau luni seara, acasa, si a fost transportat la Spitalul Judetean. Medicii de acolo au constatat ca starea sa este destul de grava si l-au trimis la Spitalul Floreasca, din Bucuresti.
Presedintele CJ Arges a mai fost supus unei operatii pe cord, la Floreasca, in 2011, dupa ce a suferit un infarct in sala Tribunalului Arges, dupa ce judecatorul a decis eminterea unui mandat de arestare preventiva. Mandat care, ulterior, a fost anulat de Curtea de Apel cu unanimitate in decizii. Atunci, operatia condusa de o echipa plurisdiciplinara condusa de renumitul doctor cardiolog Serban Bradisteanu a fost un succes.
Operatia facuta a fost una de revascularizare miocardica completa pe cord deschis, in care s-au facut grefe de artere si de vene din spatele sternului si de la picioare. Problemele cu inima ale presedintelui Constantin Nicolescu au reaparut in cursul anului trecut, in timpul unor audieri, pe fondul stresului, la sediul DNA Pitesti, in dosarul privind construirea podului de la Cateasca.
Anul acesta, presedintele Consiliului Judetean Arges urma sa fie supus din nou unei interventii pe cord. Aceasta trebuia efectuata inca de anul trecut, la o clinica din Viena, dar instanta i-a refuzat lui Nicolescu dreptul de a parasi tara.
,,Am fost la o noua runda de analize, am fost supus la doua investigatii. Se pare ca deocamdata rezultatele mi-au iesit mai bine, astfel ca medicii mi-au transmis ca nu este o urgenta operatia. Am si eu nevoie, oricum, sa ma pregatesc, in cazul in care trebuie sa fiu din nou operat. Nu este deloc o interventie usoara.” declara la finele anului trecut Constantin Nicolescu.
Peste doua zile, presedintele CJ Arges urma sa apara din nou in fata instantei, intr-un proces in care este implicat si omul de afaceri Cornel Penescu.