2,1K
Jandarmii si salvamontistii au avut de lucru vineri noaptea, cand au fost solicitati sa porneasca in cautarea unui sofer ratacit in padure. Tanarul a ramas cu masina intepenita in zapada, dupa ce a derapat si a iesit de pe drum si pentru ca nu avea semnal la telefon, a pornit sa caute ajutor si s-a ratacit in padure.
Pe urmele lui au pornit efective din cadrul patrulei de ordine si siguranta publica montana aflate in serviciu in zona cabanei Voina din comuna Leresti au fost solicitate de catre lucratorii din cadrul Formatiunii Salvamont Campulung pentru cautarea si salvarea tanarului ratacit in apropierea cabanei Cuca. Acesta era insotit de o alta persoana care a reusit sa anunte serviciile de urgenta. Jandarmii postului montan Rucar impreuna cu cu reprezentantii Serviciului Salvamont Campulung au procedat la cautarea persoanei pe traseul cabana Voina – cabana Cuca – Plaiul lui Patru, in zona indicata de cetateanul ramas langa autovehicul. In jurul orei 23 persoana a fost descoperita de catre efectivele de jandarmi montani si Salvamont in punctul „Fracea” la aproximativ 1 km de cabana Cuca, in stare de hipotermie usoara, avand imbracamintea si incaltamintea ude, fara a fi echipat corespunzator.
Aceasta a declarat ca din cauza cetii dense, a caderilor de precipitatii si a intunericului nu a mai putut urma traseul si s-a ratacit intr-o zona impadurita, greu accesibila, loc in care a fost si gasit. Ulterior, autovehiculul cu care se deplasau turistii a fost scos din troienele de zapada cu ajutorul jandarmilor din cadrul structurii montane. Persoanei gasite i-a fost facuta recomandarea de a merge la Spitalul Municipal Campulung pentru un consult de specialitate.