2,3K
Chiar si la cativa ani de la instalarea sa in Parcul homosexualilor, statuia lui Ionel Bratianu nu a reusit sa intre in gratiile comunitatii locale. Nu are expresivitate, n-are maretie, ce sa mai, arata ca un ins oarecare, plecat sa taie frunza la caini. Opinia aceasta o impartaseste si scriitorul Marin Ionita, total dezamagit de opera prin care edilii au vrut sa cinsteasca memoria Bratienilor.
,,Pentru acel Bratianu din gradina Muzeului de Arta, se cuvin adevarate elogii edililor, oamenilor politici si consilierilor municipali care s-au entuziasmat si s-au implicat intr-un asemenea act cultural. Din pacate, opera a avut nenorocul unui artist nepriceput. Statuia nu are nimic comun cu personajul care a faurit Romania Mare si a participat la modernizarea ei. In afara de numele scris pe soclu nu poate sa fie identificat ganditorul si fauritorul, omul care si-a asumat raspunderea pentru destinul unui popor pentru secole si pentru multe generatii. In aceasta infatisare ar putea sa fie luat drept un ins oarecare de pe strada, din piata, din autobuz. N-are maretie, n-are semnificatie, n-are atitudine, n-are nimic. Desi este imbracat in palton, acest personaj este gol… Pacat de bronzul turnat. Comparati-l cu Nicolae Balcescu, din gradina Muzeului de Arta, cu Mircea cel Batran, statuia din umarul teatrului, cu Bratianu, cel din holul colegiului national care ii poarta numele.” scrie Marin Ionita, in revista ,,Restituiri”.
Scriitorul este de parere ca statuia care a tronat pana la nefericita instalare a lui Bratianu era cu mult mai reusita, dar isi exprima bucuria ca ,,Taranul roman” nu a fost aruncat la groapa, ci mutat mai la periferie:
,,<Statuia taranului roman> a fost data jos de pe soclu pentru a urca in locul sau acel fals artistic care l-ar reprezenta pe Ionel Bratianu. Se numea „1907”, dar numele deranja in noua conjunctura a tranzitiei. Daca lasam la o parte mesajul initial, avem de-a face chiar cu o opera de mare valoare plastica. Piatra, de data asta, exprima duritatea unui caracter darz si hotarat, logodit cu moartea altora sau a lui. Un colos de piatra care traieste. Parca simti cum ii bate inima in piept. Parca ii pulseaza si venele de la maini si de la picioarele desculte. Romantism? Realism? Simbolism? Naturalism? Ce conteaza… Bine ca decidentii nu au demolat-o. Si nu au aruncat-o la groapa de gunoi. Face parte din istoria noastra. Din zestrea edilitara a orasului si zestrea artistica. Mutata la cativa kilometri si la periferie, maretia ei totusi umbreste statuia lui Bratianu, care i-a luat locul…”
