2,2K
Cristian Cioaca ramane in arest preventiv in urma deciziei de ieri a magistratilor de la Curtea de Apel Pitesti. Dupa o pledoarie de o aproape o ora a avocatei politistului, judecatorii s-au retras pentru deliberare, iar verdictul a venit abia seara.
Elodia a fost ingropata la radacina unui pom, pe malul unui lac din Muntii Iezer Papusa, dupa ce Cristian Cioaca ar fi lovit-o si omorat-o accidental, in urma unei certe la domiciliul conjugal. Aceasta este ipoteza pe care o clarvazatoare din Oradea, fosta antrenoare de fintess, a depus-o ca marturie in dosarul Elodiei. Se pare ca anchetatorii chiar s-ar fi dus sa caute cadavrul Elodiei in locurile indicate de aceasta, cel putin asa a sustinut, ieri, avocata lui Cristian Cioaca, Maria Vasii.
"Este vorba despre mai multe clarvazatoare care au fost invitate in mai multe emisiuni de televiziune. Dupa aceste emisiuni, domnii procurori trimiteau echipe de zeci, sute de jandarmi care cautau in locurile respective. Aceste declaratii exista la dosar, le-am copiat si am examinat procesele-verbale de cautari. Pe baza acestora am reusit sa identificam toate locurile in care au ajuns jandarmii care au cautat luni de zile doar pe baza informatiilor de la clarvazatoare. Rechizitoriul si parte din cheltuielile pe care statul le-a facut au fost in baza informatiilor de la clarvazatoare, care spuneau ca au vazut-o intr-un loc sau altul, ca i-au vazut cadavrul undeva, iar procurorul a trimis jandarmii in acele locuri. Parte din cheltuielile la care a fost antrenat bugetul statului s-au facut in baza unor recomandari facute de clarvazatoare sau de vrajitoare. Intr-un stat de drept, clientul meu ar trebui sa fie pus in libertate si ar trebui sa fie judecat potrivit regulilor de drept si nu potrivit unor speculatii care nu au nicio justificare", a declarat Maria Vasii.
„Elodia era in locuinta si dormea langa un copil mic. La un moment dat a venit acasa Cioaca. Elodia s-a ridicat din pat. Cei doi au inceput sa se certe. Am mai vazut ca Cioaca a fost ajutat sa care cadavrul Elodiei de inca un prieten si un alt barbat, care era tot politist!”, se arata in marturia scrisa a femeii. Trupul femeii ar fi fost transportat langa un lac, in muntii Iezer Papusa, incendiat si mai apoi ingropat la radacina unui pom pe care scrie litera E, conform declaratiilor clarvazatoarei, care au fost depuse si la dosar. De asemenea, aceeasi clarvazatoare a declarat ca Elodia i s-a aratat de mai multe ori si ca odata a plecat la Moeciu sa o caute, impreuna cu o prietena, insa cand a coborat din masina nu a mai vazut-o pe Elodia, ci pe insusi …Necuratul care i-ar fi spus ca a fost „o fraiera si o proasta” ca a fost in stare sa vina pana acolo. Dupa aceasa apartie a Necuratului, clarvazatoarei i s-ar fi umflat fata si ochii.
La termenul de vineri, 10 mai, cand se judeca recursul la masura de arestare preventiva a lui Cristian Cioaca, a fost prezenta si avocata familiei Ghinescu, cea care a intervenit pe parcursul procesului fiind revoltata ca avocata apararii pune concuzii pe fond. „Doamna avocat a putut se prezinte situatia asa cum ii convine dumneaei”, a spus avocata familiei Elodiei,
De asemenea, Cristian Cioaca a tinut sa mentioneze doar ca tot procesul lui este cladit pe niste presupuneri. „Astept de atatea luni sa mi se spuna de ce sunt aici si ce am facut. Pana acum s-a discutat doar pe niste presupuneri, iar presupuneri poate face oricine", a spus politistul in sala de judecata.