1,8K
Dan Radu Rusanu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara si unul dintre principalii finantatori ai PNL, a fost retinut marti de procurorii DNA, in dosarul Carpatica-ASF, in care este cercetat pentru constituirea unui grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu. Rusanu ar fi efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonante de urgenta de catre Guvern care sa dea caracter normativ si obligatoriu intereselor sale personale si de grup. Liberalul a fost retinut pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
Din ordonanta de extindere a urmaririi penale a rezultat ca, pentru perpetuarea situatiei de favorizare a S.C. CARPATICA ASIG S.A. si urmarind impunerea in cadrul consiliului A.S.F. a anumitor persoane, dar si intarirea propriei puteri decizionale, Rusanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonante de urgenta de catre Guvernul Romaniei, care sa dea caracter normativ si obligatoriu intereselor sale personale si de grup. Potrivit probelor administrate pana in prezent, Rusanu ar fi intocmit proiectul ordonantei de urgenta pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, precum si pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile in Romania si a avizat, in calitate de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat ulterior de Guvern.
Pentru atingerea intereselor personale, Rusanu Radu Dan, in complicitate cu initiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative si institutionale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiara si le-a asumat cu Fondul Monetar International si cu reprezentantii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificari in proiectul de ordonanta de urgenta, care au constat in interpretarea subiectiva si partinitoare privind cerintele legate de calificarile profesionale minime pe care trebuiau sa le aiba membrii Consiliului A.S.F. Astfel, cunoscand faptul ca Tudor Daniel George, la acea data vicepresedintele sectorului de supraveghere a asigurarilor, nu isi echivalase studiile efectuate in afara tarii, a impus si a obtinut modificarea legislatiei, in sensul introducerii, ca si conditie, pentru a ocupa functia de membru al Consiliului A.S.F., experienta profesionala in domeniul financiar a institutiilor de credit si/sau a institutiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.
O alta prevedere a carei reglementare a obtinut-o in cadrul sedintei de guvern din 16.10.2013, a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusiva a presedintelui A.S.F., a deciziei de declansare sau nu a unor controale la societatile de asigurari, inopinate, ingradind astfel atributiile vicepresedintilor sectoarelor supravegheate, care se presupune ca aveau competentele sa decida oportunitatea instituirii unor astfel de controale. In acest mod, Rusanu Radu Dan a urmarit si a obtinut, foloase necuvenite, prin incalcarea normelor de drept, aducand vatamari, atat institutiei Autoritatii de Supraveghere Financiara, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie sa functioneze, guvernat de principiul transparentei institutionale, cat si lui Tudor Daniel George.