Incet, incet, Pitestiul incepe sa scape de stigmatul lui Adrian Copilul Minune, macar la nivelul reprezentatiilor de pe scenele orasului. Constat cu bucurie ca s-au cam dus vremurile in care „artistii” din categoria asta faceau sali pline la Casa de Cultura a Sindicatelor, iar teatrele amanau spectacole din lipsa de audienta. In ultimii ani, anostul peisaj cultural al orasului ce parea sufocat de manele a inceput sa se mai lumineze.
Am avut si noi, provincialii, sansa de a urmari spectacolele marilor teatre bucurestene (ca teatrul nostru lancezeste in continuare intr-un dulce anonimat), avem chiar si o filarmonica – o mare victorie a normalitatii… In cluburile pitestene a inceput sa se asculte altfel de muzica, unele (Hush) chiar rasfatandu-ne cu spectacole la care nici nu visam pana acum cativa ani. E un inceput bun…
