Editura Nemira a publicat recent o cartulie foarte simpatica, despre care eu am mai scris. Se numeste ‘Aristotel si furnicarul merg la Washington- mic antitratat de abureala politica’, si e scrisa de Thomas Cathcart si Daniel Klein. Dupa cum se poate deduce din titlu, cartea se ocupa de diversele modalitati in care politicienii, pentru a fi cat mai persuasivi, siluiesc logica. Si, credeti-ma, sunt atatea pozitii, incat ar iesi de-o Kama Sutra!
Acum n-o sa va delectez, insa, cu flotari logice. O sa va pun in fata una dintre cele mai abjecte si tampite mostre de comportament electoral. Ii apartine lui Hillary Clinton, si a fost recoltata in timpul ultimei campanii pentru presedintie din SUA. Invitata la un post TV de nisa (gastronomie si arta culinara), candidata noastra a aratat cu prisosinta cat de dezumanizant poate ajunge comportamentul politicianist. Iat-o pe cucoana cum trage din toate pozitiile in electoratul-tinta, alcatuit din gospodine:
‘RACHEL RAY (moderatoarea emisiunii): Buna, Hillary. Doamne, dar ce bine arati! Obisnuiesti sa gatesti in costum cu pantalon?
HILLARY CLINTON: Asta-i o intrebare grozava, Rachel. O intrebare cu adevarat minunata, care starneste ecouri in sufletul meu si in toate celelalte fete si femei muncitoare din aceasta extraordinara tara a noastra.
R.R.: Deci gatesti in costum cu pantalon?
H.C.: Pai, fireste ca eu nu pot raspunde in numele lui Michelle Obama la aceasta intrebare; daca ea vrea sa gateasca in pantaloni, cred ca este dreptul ei. Aceasta e esenta tarii noastre, libertatea de a gati in orice vestimentatie doresti.
R.R.: Uite ce e, mai avem numai trei minute inainte de a scoate sufleul din cuptor. Gatesti in costum cu pantalon, doamna senator?
H.C.: Da si nu. As gati in costum cu pantalon. Asa cum am spus de multe ori, nu este nimic rau in a gati astfel. Dar de fapt… si dovezile arata ca acest lucru e adevarat… eu nu gatesc. Nu ca as crede ca e ceva rau in a gati, adica daca…
R.R.: Pfuu ! Vino sa vezi sufleul asta!
H.C.: Extraordinar ! Imi dai si mie reteta?’