16,K
Nu cred ca sunt singura persoana care se simte agresata de “spam-ul” disperat cu brosuri publicitare dezlantuit de supermarketuri asupra cutiilor postale, in incercarea de a ne convinge sa golim neantarziat buzunarele, pentru a beneficia de tot felul de oferte.
Agentii care distribuie brosurile, lasa uneori teancuri intregi din acestea langa cutiile postale, pentru a se debarasa cat mai repede de ele. Altii sunt de-a dreptul habotnici si indeasa pana la refuz cutia postala, fapt care priveaza postasul de placerea indeplinirii atributiilor de serviciu.
Iata de ce, m-am bucurat vazand acest teanc de brosuri "scapate" pe strada de vreun agent plictisit. E semn ca saptamana asta o sa-mi primesc facturile…