19,8K
“Glorioasele testicule ale imparatului nostru Traian sunt poate, si fara niciun fel de poate, cele mai glorioase din arta istoriei.
"Si pentru ca sângele patriei e etern si nemuritor, pentru ca in aceeasi artera regala curge acelasi mars triumfal al lui Traian"
Pentru a sprijini emulatia nationala, in virtutea careia astazi sa ne umflam pipota, la propriu si la figurat, cu romanismul nostru, propun luare aminte la poemul, de valoare unica, al faimosului Salvador Dali, inchinat urmasilor lui Traian.
, ilustru om de cultura roman, care a avut privilegiul de a fi un apropiat al artistului.
“Glorioasele testicule ale imparatului nostru Traian sunt poate, si fara niciun fel de poate, cele mai glorioase din arta istoriei.
In primul rand. Animat de puterea lor, Traian pleaca din Italica, la zece kilometri de Sevilla si, trecand prin Gara Perpignan, strapunge cilindric Dacia, creand astfel Romania. Vartej cilindric al Trofeului de la Adamclisi inrudit cu propria-i Columna Traiana ridicata la Roma. Columna ce reprezinta prima banda desenata in basorelief, care, in loc sa falsifice realitatea cu visele si obiceiurile proprii relelor obiceiuri orientale, umple ca un caltabos, cu carnea cruda a realitatii istorice, intestinul fin al visului imperial, afirmand in mod definitiv suveranitatea topologica si holografica a civilizatiei noastre asupra civilizatiei barbare.
In al doilea rand. Deoarece Pujos ne invata ca noi, barbatii, purtam o incarcatura genetica plina de ingeri, fiinte ce nu exista potential decat sub forma de energie spirituala pura.
Deci, capsulele imperiale, receptacule de viata pe care le purta Traian, acumulau intr-o samanta unica germenii victoriei sale finale: trofeul angelic ridicat la Adamclisi, care speram cu totii sa fie recunoscut ca autentic.
Sa recapitulam si sa inscriem in mana deschisa a artei istoriei aceasta linie a gloriei sevillane, care in mod ierarhic are doua puncte suverane.
In primul rand. Gara Perpignan, care in momentul formarii Golfului Biscaia a protejat Europa, obligand deriva continentelor sa pivoteze spre Polul Nord in jurul peninsulei iberice si granitice.
In al doilea rand. Si imediat dupa aceasta, Adamclisi, unde fu ridicat trofeul victorios al scolii sevillane. Ceea ce, cu alte cuvinte, inseamna ca Velasquez, cel mai mare suveran al viziunii imperiale, care a domnit cu privirea-i flegmatica asupra tot ce Traian cucerise cu armatele sale, n-ar fi putut exista niciodata. Deoarece chiar daca Traian s-ar fi nascut in Australia, sa spunem, propriile-i testicule nu i-ar fi servit la mare lucru, aproape la nimic, sau cel mult ca sa-si poata exercita suveranitatea limitata, arbitrand timp de cateva clipe un episodic meci de box intre parasutistii marsupiali si inconstienti care sunt cangurii.
Indepartati-ma de livida Australie si lasati-ma sa ma intorc la malurile rosii ale primaverii mlastinilor de la Guadalquivir, si lasati-ma sa dau frau liber celei mai legitime dintre reveriile mele, aceea in care mi-l imaginez pe imparatul nostru Traian calare, ucigand mistretul cu lancea, asa cum sevillanii o fac pana in ziua de azi, si dupa cum o arata un basorelief pe care-l am in fata ochilor.
Acest mistret mi-e necesar, absolut necesar, caci aceasta – si nu un cangur – e nobilul animal care l-a ucis pe Adonis, ranindu-l la glezna, si sangele sau, macul pe care-l voi numi floare prin excelenta adonisiana – a sangelui regal spaniol – tiveste cu stacojiul velasquezian fluviile gri-argintii ale imperiului de sange: eu, Velasquez, Picasso si Traian.
Si toata aceasta perpetuare genetica numai pentru a dovedi ca pe aceste drumuri imperiale presarate de macii lui Adonis se deschide calea regala ce ma conduce prin Romania spre Gala, caci voi descinde din Trofeul de la Adamclisi, prin Delta Dunarii, la debarcaderele de sange ale Marii Negre, in racoarea careia Gala ma asteapta.
Si fiindca structura comunista poate convietui cu structura regala a sangelui, cu o placere cruda, unei Gala regina barbara vrui sa-i devin sclav.
n.”
Semnat: Salvador Dali, New York, ianuarie 1972
