Procurorii DNA lucrează la foc continuu. După ce l-au băgat în arest pentru 29 de zile pe primarul Piteştiului, alături de importanţi oameni de afaceri ai judeţului, au intensificat cercetările în dosarul Nicolescu-Drăghici.
Săptămâna trecută, aceştia au dispus citarea mai multor persoane implicate în cazul ce vizează proiectul de consultanță întocmit la aproape jumătate dintre primăriile din județ. Potrivit anchetatorilor, aceste proiecte ar fi fost întocmite cu firma deputatului Mircea Drăghici, la recomandarea fostului președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu. Potrivit lui Drăghici, însă, firma respectivă nu i-ar fi aparţinut.
Până în acest moment, au fost audiaţi Nicolescu, Drăghici şi primarii care s-ar fi… executat politic. De astăzi s-a deschis sezonul la directori economici şi juriști ai primăriilor unde s-au încheiat contractele.