Nici la confruntarea de la B1TV Klaus Iohannis nu a reuşit să puncteze. Din contră, aş paria că a mai pierdut câteva procente de popularitate. Într-un singur loc a punctat Iohannis: atunci când i-a pus în faţă lui Victor Ponta poza în care se afla pe scările PSD Argeş şi îl apăra pe fostul şef al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, reţinut de DNA. A fost atunci o mişcare greşită din partea lui Ponta, care a reacţionat emoţional şi s-a ales astfel cu imaginea celui care vrea să îşi apere baronii locali de braţul tot mai lung al legii.
,,S-a făcut multă vorbire despre ce să facă un preşedinte. Eu vreau să garantez statul de drept. Eu cred că în acest domeniu trebuie să spunem nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala. Noi, politicienii, nu trebuie să ne băgăm în actul de justiţie. Justiţia e independentă. Să nu ne băgăm acolo să încercăm să rezolvăm probleme peste justiţie.
În această poză sunt: Pendiunc, Vanghelie, Andronescu, Hrebenciuc care au spus că e o persecuţie anchetarea lui Constantin Nicolescu.” a declarat Klaus Iohannis.
Victor Ponta nu s-a prăbuşit după această lovitură sub centură şi asta doar pentru că Iohannis nu a avut iscusinţa să speculeze subiectul. ,,CSM garantează independenţa justiţiei. Nu vă mai băgaţi nasul la CSM! Eu am propus-o pe Kovesi şi pe domnul Niţu. Dacă nu îi vreţi, îi schimbaţi.” i-a întors-o Ponta, după care i-a întors lovitura sub centură: ,,Mai sunt nişte fotografii din acea zi – mai era şi domnul Crin Antonescu şi preşedintele PNL Argeş… Îl cunoaşteţi pe preşedintele PNL Argeş? Nu îl cunoaşteţi? Eram împotriva unui abuz al unui senator PDL care acum vă e coleg (n.r. fostul senator Mircea Andrei)”. Klaus Iohannis nu a fost în stare să spună cine este preşedintele PNL Argeş, chiar dacă, în campania electorală de dinaintea primului tur, Ion Popa a făcut parte din staff-ul care l-a însoţit prin judeţ.