Alegeri prezidenţiale 2014. În judeţul Argeş sunt organizate 518 sectii de votare iar pe listele electorale permanente sunt înscrişi 541.236 de cetăţeni cu drept de vot.
Cele 596.033 buletine de vot au fost distribuite primăriilor din judeţ, pe bază de programare, urmând să fie păstrate sub pază până la momentul predării către preşedinţii secţiilor de votare- lucru care se va întâmpla în cursul amiezei de sâmbătă, 15 noiembrie.
Conform calendarului alegerilor prezidenţiale, sâmbata, 15 noiembrie, ora 7.00, se încheie campania electorală şi tot în ziua de sâmbăta, între orele 18.00-20.00 se primesc de către preşedinţii secţiilor de votare cererile de la cetăţenii care doresc şi se încadrează pentru votul în urnele speciale (mobile)- este vorba despre persoanele netransportabile din cauză de boala sau invaliditate.
Aşa cum s-a întâmplat şi la turul I, s-a dispus adaptarea programului de lucru cu publicul şi eliberarea cărţilor de identitate cu operativitate persoanelor cu drept de vot, astfel că serviciul va funcţiona în ziua de 15 noiembrie după un program normal, 8.00- 16.00, iar în ziua scrutinului 16 noiembrie, după caz, în intervalul 8.00- 21.00.
În preziua alegerilor şi în ziua de 16 noiembrie, pentru paza şi protecţia secţiilor de votare sunt angrenate următoarele efective ale Ministerului Afacerilor Interne: 363 lucratori ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, 363 lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, 132 jandarmi, 11 angajaţi ai Poliţiei Transporturi, 10 ofiţeri din cadrul Serviciilor Permise şi Paşapoarte şi 2 lucratori ai Serviciului pentru Imigrări.
S-a dispus ca toţi şefii de post să asigure permanenţa la sediile poliţiilor rurale şi de asemenea vor fi pregătite peste 100 de echipe operative ale Poliţiei şi Jandarmeriei, cu peste 300 de oameni, gata să intervină pentru gestionarea incidentelor semnalate.
Vor fi organizate 13 filtre ale Poliţiei Rutiere.