PF Daniel a dat rezultatul exit-poll-ului bisericesc cu câteva zile înainte de turul II al alegerilor! Având fir scurt cu Cel de Sus, acesta a ţinut drept-credincioşilor o predică din care reieşea clar cine va fi noul preşedinte al României.
"Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică. Fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice şi să vindece pe cei răniţi trupeşte şi sufleteşte.
În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să se ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru, dar care îl iubesc şi vor să îl ajute", a spus patriarhul în predică.
Nu ştiu dacă prin această predică îşi spală toate păcatele, după toată politica pe care a făcut-o în biserică şi de el, şi de subalterni, dar tare mi-aş dori ca monstrul acela de Catedrală a mântuirii neamului, în fapt un simbol al lăcomiei şi fuduliei popeşti, să fie transformat într-o imensă cantină social pentru oamenii sărmani.