Românii din Diaspora încep, uşor-uşor, să se dezmeticească. Nu toţi. În timp ce unii se află acum în plină revoluţie şi se pregătesc să dea jos guvernul, alţii constată că Iohannisul pe care l-au votat pare să nu mai fie acelaşi pe care l-au crezut în campanie. Oamenii sunt dezamăgiţi că deja a doua zi după anunţarea rezultatelor votului, noul preşedinte a plantat pioleţii instabilităţii politice, declarând că partidul său doreşte toată puterea. O declaraţie periculoasă şi care se bate cap în cap cu ceea ce spunea Iohannis înainte de alegeri, anume că e periculos să laşi puterea într-o singură parte a balanţei politice. Iată cum comentează, la rece, analiştii EurActiv (Bruxelles) rezultatele alegerilor prezidenţiale din România!
" … o victorie a lui Ponta ar fi facut România mai stabilă, cu toate levierele puterii în mâinile unui singur bloc. Prin comparaţie, deşi încearcă să se se distanţeze de stilul combativ al actualului preşedinte, victoria lui Johannis poate declanşa noi tensiuni politice într-unul dintre cele mai sărace state ale Europei . (…) Johannis, la fel ca Băsescu, va avea de făcut faţă unei majorităţi parlamentare ostile, care poate provoca alte încăierări politice ".
Şi iată şi opinia unui român din Diaspora, Florian Pantazi, stabilit în Grecia!
,,Am încercat să le atrag atenţia asupra acestor pericole românilor teleghidaţi din străinătate, dar degeaba! Când nu trebuie să suporţi tu însuţi consecinţele unui vot greşit, este uşor să ieşi o zi-două în stradă, să faci agitaţie în faţa ambasadelor şi la urmă să te şi crezi erou! Ca de obicei, românii rămaşi acasă sunt cei vor plăti pentru eroarea electorală comisă, deoarece în al doilea tur au votat ascultând îndemnurile celor din străinătate.”