46 de ani – adică o viaţă de om şi-a petrecut Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeţean Argeş, între zidurile instituţiei. În două-trei săptămâni, domnia sa urmează să elibereze scaunul pentru că… ieşirea la pensie nu l-a iertat nici pe dumnealui. Pleacă mândru că a lăsat în urmă o instituţie considerată a fi printre cele mai moderne din ţară. Întreaga sa carieră a fost răsplătită atunci când a primit de la preşedintele României meritul ,,Ordinul cultural în grad de cavaler”, iar anul trecut, Academia Română i-a conferit cea mai importantă distincţie în domeniul Ştiinţelor Istorice şi Arheologie, mai exact Premiul “Nicolae Bălcescu”, pentru lucrarea “Din trecutul marii boierimi muntene: marele vornic Stroe Leurdeanu”.
Introducerea fiind făcută, am schimbat câteva cuvinte cu domnul director… Câteva impresii, flash-uri, la final de carieră administrativă…
De câţi ani director, domnule director?
10 ani de când sunt director şi 15 ani de director adjunct. În total am 46 de ani de Muzeu Judeţean. La care se adaugă, înainte, 3 ani de profesor de istorie la Şcoala Generală Boţeşti. Plus că, în aceşti 46 de ani, am mai predat la licee, la şcoli generale în Piteşti, plus 12 ani la Facultatea de Istorie a Universităţii Piteşti.
Ce au însemnat pentru dumneavoastră 46 de ani la Muzeul Judeţean Argeş?
Mie nu-mi plac cuvintele mari, dar, pe undeva, Muzeul Judeţea Argeş a reprezentat viaţa mea. Am participat la toate acţiunile de transformare a muzeului într-o instituţie de prestigiu. La început, când am venit, pe 16 septembrie 1968, atunci profesia avea un prestigiu, mult mai mare decât acum şi toată lumea mă întreba: ,,Unde te duci, mă, acolo, nu a auzit nimeni de muzeu!”. Şi cu timpul, muncind toţi, muzeul a ajuns ce a ajuns. Fără lipsă de modestie, cred că este unul dintre cele mai prestigioase muzee din ţară.
Enumeraţi-mi câteva dintre proiectele de suflet!
Activitatea expoziţională a fost una pe care am pus accentul. În timpul în care am fost director s-a inaugurat Planetariul, s-a deschis expoziţia de flori de mină, Muzeul sportului argeşean, cabinetul numismatic… Însă cred că, un lucru mai rar la alte muzee, cea mai importantă este înfiinţarea Editurii Ordesos şi activitatea de tipărire a lucrărilor cu caracter istoric. Avem peste 20 de cărţi tipărite, chiar şi volume de poezii, dicţionare, monografii… Personal am particpat la realizarea monografiilor din Leordeni, Cicăneşti, Ştefan cel Mare şi Rociu. La o monografie se munceşte 2-3 ani de zile. Cred că 80% dintre localităţi au o monografie. Ce-i drept, unele nu ar fi trebuit să apară, pentru că sunt foarte slabe dar, cum nu mai funcţionează cenzura, care pe undeva era buna… Acum nici autocenzura nu funcţionează şi de aceea avem pe piaţă multă maculatură.
Momente dificile?…
Nu pot spune că am avut momente de disperare… A fost mult de muncă. Ţin minte că atunci când am deschis Expoziţia de istorie am mers până la Comitetul central, la secţia de propagandă. A venit aici Ilie Rădulescu, secretarul cu propaganda… Aveai o răspundere şi nu te jucai atunci. La expoziţia din ’74 a venit primul secretar Dincă, a venit Manea Mănescu…
Personalităţi, nu glumă…
Am cunoscut multe personalităţi, şi nu mă refer la cele politice, pentru că acelea sunt efemere.. Spre exemplu am cunoscut-o pe Adela Călinescu, soţia lui Armand Călinescu. Am fost la ea acasă de două ori şi ne-a donat o serie de lucruri cu care astăzi ne mândrim: fracul lui Armand Călinescu, fotografii, obiecte… A fost pe la noi şi Barbu Călinescu, fiul, care a fost înmormântat de curând şi care ne-a dat ceasul de aur a lui Armand Călinescu. Am făcut înregistrări cu ultimul secretar al lui Mihalache, Ion Popescu Mehedinţi, înregistrare cu Marin Piţigoi, membru al PNŢ, tată al actualului Barbu Piţigoi.. Am cunoscut mulţi oameni…
Regrete că… şi nu…
Regrete sunt legate de faptul că aş fi putut mai mult…
Vă apucaţi de grădinărit la pensie?
Nu de grădinărit, eu sunt pomicultor. Am om livadă de pruni la Dobreşti. Nu e mare, dar e făcută de mine, săpată şi aliniată…
Vă implicaţi în politică? De acum înainte veţi avea timp…
Nu. Dacă nu am făcut până acum, nu… Am fost membru PCR, nu mi-e ruşine, nu m-a obligat nimeni, cum spun unii. Asta e o porcărie. Toţi voiau să intre în partid! Unii ca să avanseze, ca şi acum…
Cât aţi fost director, nu v-aţi pus şi dumneavoastră familia în funcţie?
Nu, sunt tatăl care nu a putut să-şi ajute copiii, pentru că ei au alte profesii. Băiatul e ofiţer de poliţie, o fată este farmacistă şi cealaltă e medic. Niciunul nu mi-a moştenit preocuparea… Asta este…
Mă dezamăgiţi, aţi irosit o funcţie pe care alţii o puteau fructifica mai cu succes…
Da, nu a fost firea mea… Poate regret, dar regretele sunt tardive…
Ce fel de pensionar veţi fi? Veţi aştepta poştăriţa cu pensia, acasă, sau o veţi lua de pe card, în excursii în străinătate aflându-vă?
Am văzut multe ţări, dar nu voi deveni acum un glob-trotter din multe puncte de vedere. O să fiu un pensionar activ, am multe lucrări în plan…
Ce pensie veţi avea, domnule director? Îl veţi depăşi pe domnul Bălăşoiu, fostul director al Penitenciarului Colibaşi?
Nici pe departe! Pensia trebuie să aibă trei calităţi: să fie lungă în timp, voluminoasă, dar, cel mai important, să fie sănătoasă. Şi sper ca din toate trei să fie câte ceva. Nu mi-am făcut calcule până acum…
