Privind la tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în PSD, am fost tentată să spun că Victor Ponta este cu adevărat un sinucigaş. Acum, însă, îmi dau seama că ceea ce a făcut el duce către o adevărată reformă. Excluderea din PSD a unui Vanghelie colorat şi spurcat la gură şi a unui Geoană vocal şi încă influent, două personaje vizibile şi care ştiu foarte multe lucruri din bucătăria internă a partidului, a făcut să iasă la lumină o serie de matrapazlâcuri tocmai bune pentru rechizitoriile procurorilor DNA.
Cum ambele tabere se dau, practic, în gât şi scot la lumină toate ilegalităţile comise, în scurt timp este posibil ca reforma mult dorită de către pesedşti să măture toată structura de conducere a partidului, plus vreo două-trei etaje sub. Recent, Institutul pentru Politici Publice a solicitat DNA să înceapă verificări după declaraţiile făcute de către Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. Vă invit să facem un rezumat al tuturor acuzelor lansate de către cele două tabere, acuze care s-ar putea transforma, lejer, în dosare tocmai bune de instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.
Votul din Diaspora – Ponta, principalul vinovat. Dragnea şi Corlăţean – complici
Cea mai gravă acuză cu care premierul Victor Ponta s-a ales după alegerile prezidenţiale este aceea de a fi împiedicat votul din Diaspora. Este un lucru pentru care a fost arătat cu degetul inclusiv de către oamenii din partidul său.
”DNA să ia stenogramele discuțiilor lui Dragnea, Ponta și Corlățean și strategul de campanie al PSD, Bogdan Teodorescu, despre votul în diaspora. O să vedeţi ce discutau ei despre cum să nu se facă secţii de vot în străinătate. Să le ia înregistrările telefonice și ale lor, și ale lui Ghiță. O să rămâneți uimiți. În orașele mari nu ai cum să aranjezi voturile ca la Teleorman, pe Dragnea le-au depășit aceste lucruri.” a declarat primarul Marian Vanghelie.
Cel mai vocal pe acest subiect, însă, a fost Mircea Geoană:
"Este evident că organizarea catastrofală a votului din Diaspora a generat rezultatul catastrofal al PSD din 16 noiembrie şi valul de antipatie. Sunt convins că a fost un act deliberat de împiedicare a votului pentru românii din străinătate. Domnul Ponta este principalul vinovat, domnul Corlăţean e principalul complice. Am informaţii că a fost o discuţie şi ştiu clar că Ponta exclusiv a decis să nu fie mai multe secţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu vor răspunde legal. Aştept ca DNA şi Parchetul General să facă lumină."
Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă – complicitate în afacerile cu statul
Deşi nu mai este implicat oficial în nicio companie, deputatul PSD Sebastian Ghiţă controlează afaceri de milioane de euro, bani proveniţi aproape exclusiv din contractele cu statul. Contracte intermediate de către bunul său prieten, Victor Ponta. Este o altă acuză care i-a fost adusă premierului în ultimele zile, de către oameni din propriul partid.
Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă „sunt legaţi ombilical”, „se întâlnesc noaptea şi decid asupra unuia sau a altuia din partid” şi au creat un sistem cunoscut în partid, prin care deputatul a monopolizat, prin interpuşi, toate contractele publice. Aceastea sunt câteva dintre dezvăluirile „din interior” pe care Marian Vanghelie le-a făcut în urma excluderii. Eliberat de pactul tăcerii, Vanghelie „s-a eliberat”, descriind metoda prin care Ghiţă a devenit milionar din bani publici: „Vă spun cum se discută în partid. „Bă, este o licitaţie acolo. A, e Sebi Ghiţă”. Sunt oameni puşi de el şi el e în spate”.
Numai în 2013, firmele controlate de Ghiţă au câştigat contracte de peste 14 milioane de euro exclusiv de la stat. Fondator al corporaţiilor IT Asesoft şi Teamnet, Sebastian Ghiţă s-a retras oficial din acţionariatul lor în 2011, iar treptat la fel au procedat şi rudele sale apropiate. O investigaţie Rise Project arată însă că după retragerea oficială a lui Ghiţă, întreaga platformă Asesoft a ajuns controlată de un offshore înregistrat în Cipru, la Limassol, controlat însă tot de Sebastian Ghiţă. La vedere, corporaţia Asesoft este condusă de Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă – soţul Adinei, sora Mădălinei Ghiţă, soţia deputatului. În spate, offshore-ul Minasee Holdings din Cipru a fost cedat de Sebastian Ghiţă lui Sorin Adrian Chirilă, vărul soţiei sale, Mădălina. La Teamnet, Ghiţă şi-a plasat foştii colegi de liceu Bogdan Padiu, Ion Ovidiu Traşcu şi Radu Nedelcu, iar la restul firmelor pe care le controla înainte de a deveni deputat – 2K Telecom, XOR IT, Grupul GIR, pe prieteni sau apropiaţi. Firmele respective rulează între ele banii câştigaţi din contractele publice, după cum a arătat Rise Project – 9,7 milioane de lei între Asesoft, Teamnet şi XOR IT, conform declaraţiilor fiscale depuse la ANAF.
Firmele controlate prin intermediari de Sebastian Ghiţă ţintesc nu doar banii statului român, ci şi cei europeni. Rise Project a arătat că Teamnet şi Asesoft au vărsat în conturile firmei Insoft Development & Consulting 3,7 milioane de lei. Firma este specializată pe consultanţă în proiecte finanţate din fonduri europene şi are contracte cu multe instituţii publice, precum consiliile judeţene Maramureş şi Giurgiu, Ministerul Educaţiei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Radiodifuzunea Română. Cele mai importante contracte ale firmei finanţate de Sebastian Ghiţă au fost cu serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, fosta „Doi şi-un sfert”, şi cu Autoritatea de Management a POS Mediu, din Ministerul Mediului.
Marian Vanghelie a mai vorbit şi despre nişte intervenţii pe care personal, Ponta, le-ar fi făcut la CJ Vaslui pentru prietenul său Ghiţă.
„Ponta este cel mai corupt prim-ministru pe care l-a avut România. A avut dreptate Băsescu. Ponta intervine personal la primari și președinții de Consilii Județene pentru contractele lui Ghiță. De exemplu, vă dau un caz concret: la Consiliul Județean Vaslui Ponta, a intervenit personal și o firmă de-a lui Ghiță a obținut 8 milioane de RONI, aproape 2 milioane de euro, pentru o consultanță din bani europeni, fără licitație. DNA poate verifica foarte ușor acest lucru. Sigur Ponta va face pușcărie.” a declarat Vanghelie.
Şi Ion Iliescu a făcut referiri la prietenia dintre Ponta şi Ghiţă, afirmând că cei doi ar fi tranformat partidul într-un SRL.
,,Refuz să primesc lecţii de la oameni care cred că şi-au cumpărat un partid, PSD, şi îl conduc, direct sau prin interpuşi, ca pe o corporaţie. PSD nu este proprietatea nimănui. PSD nu este o investiţie, şi nici programul său politic nu se confundă cu un plan de afaceri. Iar guvernarea nu este un profit, care trebuie maximizat cu orice preţ. Această viziune caricaturală ne-a făcut mai mult rău decât orice altceva în această campanie electorală. Dacă vom continua pe drumul ăsta, eşecul nu este departe. Viaţa oamenilor nu se reduce doar la bani.” a declarat Ion Iliescu, pe blogul său.
Amnistia, o promisiune pe care Ponta a făcut-o tot pentru prietenul Ghiţă
Victor Ponta mai este acuzat de faptul că a susţinut legea amnistiei tocmai pentru prietenul său Sebastian Ghiţă, care va avea nevoie cât de curând de aceasta. Şi el, dar şi alţi membri PSD! Marian Vanghelie a declarat că 35% dintre cei prezenţi la Comitetul Executiv Naţional au dosare penale.
"35% din cei de acolo au dosare penale. I-a păcălit pe toţi că baga legea amnistiei, au scos-o că a ieşit scandal foarte mare, acum încearcă să o bage prin Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Păi credeţi că poate un independent să bage legea amnistiei de capul lui? Haideţi că nu suntem copii!" a spus Marian Vanghelie.
Cu alte cuvinte, premierul vrea să se folosească de pârghiile pe care le are la-ndemână pentru a proteja un întreg sistem corrupt, acuză care, de altfel, este extreme de gravă.
Sebastian Ghiţă şi declaraţia de avere
Marian Vanghelie a maid at o temă de analiză procurorilor DNA, în ceea ce-l priveşte pe Sebastian Ghiţă: declaraţia sa de avere, care ar fi una… halucinantă. De ce?
,,Sebastian Ghiţă, aşa-zis om de afaceri, în declarația de avere a împrumutat pe cineva cu 90 de milioane de euro cash. Daca așa ceva este posibil într-o ţară europeană, cred că suntem de râs. E omul de care e legat primul-ministru al țării, cu care primul-ministru pleacă în concediu și pe care trebuie să îl consulte dimineața înainte de a lua o decizie." a spus Vanghelie.
Mircea Geoană şi frăţiile mafiote
Nici Mircea Geoană nu a scăpat teafăr din războiul acuzelor, trăgând după el şi alte figure de vârf ale PSD. Potrivit lui Liviu Dragnea, presedintele executiv al PSD, Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc fac parte dintr-o "frăţie mafiotă".
"Nimeni din partid nu se teme de Marian Vanghelie. El a încercat să facă din acest partid un partid de vagabonzi. Nu merge (…) L-am auzit pe el şi pe Mircea Geoană vorbind despre nu ştiu ce frăţie. Mircea Geoană este în continuare captivul unei frăţii mafiote care-i mai cuprinde pe Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu. Este frăţia mafiotă din cauza căreia am plecat de la Ministerul de Interne." a spus Liviu Dragnea.
El a precizat că în 2009 "frăţia mafiotă" i-a cerut să facă anumite numiri din calitatea sa de ministru de Interne, însa el a refuzat.
"În dimineaţa zilei în care trebuia să depun jurământul, am fost chemat la Mircea Geoană în birou, unde se aflau Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu pentru a-mi impune să fac nişte numiri în pofida tuturor avertizărilor de la instituţiile statului. Era vorba de numiri la UM 0962 şi prim-adjunct la MAI. Eu am refuzat. A fost o discuţie foarte urâtă în care cei doi îi spuneau lui Mircea Geoană că nu acceptă ca înţelegerea lor să nu fie respectată." a mai declarat Dragnea.
Geoană şi şantajul la Ponta
Tot de numele lui Geoană se leagă şi acuza unui şantaj pe care l-ar fi făcut la adresa premierului Victor Ponta. Sebastian Ghiţă a invocat o tentativă de şantaj a lui Geoană la adresa premierului, chiar prin intermediul său.
"Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numeşte ministru de externe, atunci va fi război în PSD." relatează Ghiţă în comunicatul prin care îşi oficializează demisia din partid.