Gabriel Apostol, sau judecătorul Masterchef, a fost trimis la cratiţă pentru un an. În acest interval, acesta nu mai are voie să profeseze, aşa că va trebui să înlocuiască ciocanul de dat verdicte, cu cel de… bătut şniţele. Verdictul a fost luat de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
”În şedinţa din data de 3 decembrie 2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţia de judecător a domnului Apostol Gabriel, de la Judecătoria Piteşti, începând cu data de 3 decembrie 2014 până la data de 1 februarie 2016.”, se arată într-un comunicat de presă remis de CSM.
Judecătorul Gabriel Apostol a fost chemat în fața membrilor inspecției judiciare a CSM fiind cercetat în două dosare, în ambele fiind acuzat de ”manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.
Indiferent de problemele sale, nouă ni s-a părut cel mai cretin şi simpatic judecător ever! Şi poate chiar ar trebui să se reprofileze în anul ăsta de graţie…