Partidul Liberal Reformator reformează politica din temelii! Deşi nu există ca formaţiune politică, întrucât nu a fost înregistrat, urmează să fie invitat la masa guvernării şi, colac peste pupăză, organizează şi o… Şcoală de iarnă!
,,Astăzi, 5 decembrie 2014, a început Școala de iarnă a Tineretului Liberal Reformator, proiect inițiat în parteneriat cu Institutul de Studii Liberale și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate. Acest eveniment se va desfășura pe periaoda a trei zile, încheindu-se duminică, 7 decembrie 2014. Deschiderea a fost oficializată de Paul Dumbrăvanu, deputat și Președinte TLR. Acesta a evidențiat importanța contribuției fiecărui individ în construcția sănătoasă și meritocratică a unei organizații de tineret active politic, precum și rolul esențial pe care tineretul îl joacă în coagularea societății civile. Activitatea a continuat cu două sesiuni de lucru interactive. În prima sesiune, tinerii au avut ocazia să își expună opiniile și convingerile, argumentându-și afinitatea față de ideologia liberală. A doua sesiune a constat în alcătuirea unor grupuri de lucru în cadrul cărora s-au dezbătut teme propuse de tineri, printre care se numără importanța implicării politice a tinerilor, organizarea și funcționarea TLR, atragerea tinerilor în mediul on-line, precum și dezvoltarea unui sistem performant de comunicare în cadrul organizației. Toate temele supuse discuției demonstrează că tinerii liberali sunt cu adevărat implicați în Proiectul TLR. La finalul primei zile, tinerii au avut posibilitatea de a socializa, de a se cunoaște, de a schimba opinii și de a pune bazele unei colaborări fructuoase între organizațiile județene din cadrul TLR.” se precizează într-un comunicat de presă.