CNADNR va plăti în această iarnă pentru deszăpezirea autostrăzii Bucureşti-Piteşti 2,04 milioane de euro, cu TVA. Câştigătoarea licitaţiei este asocierea Straco Grup SRL-General Trust Argeş. Astfel, deszăpezirea va costa aproximativ 18.600 de euro per kilometru, de 5,4 ori mai mult decât în iarna 2011-2012 şi de şase ori mai mult decât în iarna 2012-2013.
Contactat de Gândul, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a declarat că "probabil aşa a ieşit suma în urma licitaţiei, nu mă ocup personal de licitaţii".
Explicaţia Companiei de Autostrăzi este următoarea: preţul total include, pe lângă deszăpezire, şi alte activităţi. Între acestea se numără patrularea preventivă, achiziţie şi transport de sare în bazele de deszăpezire, reparaţii ale părţii carosabile "ca urmare a operaţiunilor de deszăpezire şi a fenomenelor meteo de îngheţ – dezgheţ", închirieri de utilaje pentru deszăpezire. În aceiaşi bani mai sunt incluse şi montarea, demontarea şi revizia panourilor de parazăpezi.
Asociaţii STRACO GRUP, Alexandru Horpoş, Traian Horpos şi Vlad Ionel Vameşu, au fost reţinuţi recent în dosarul deschis de DIICOT cu suspiciunea că firma lor ar fi emis facturi către o altă companie, pentru operaţiuni nereale.
General Trust Argeş este firma omului de afaceri Cătălin Spătaru, supranumit „regele asfaltului din Argeş”. Spătaru se numără printre apropiaţii secretarului general al Ministerului Afacerilor Interne, Ion Stoica, fost şef al Poliţiei Vâlcea, care îi este şi naş de botez.