Este stare de alertă maximă în Franţa, după ce 12 oameni au fost ucişi de trei bărbaţi care au luat cu asalt sediul publicaţiei Charlie Hebdo. Bilanţul încă provizoriu al atentatului care a aruncat Parisul în haos arată că zece jurnalişti şi doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal. Alţi şapte oameni sunt răniţi. Atacatorii au ieşit apoi în stradă şi au tras asupra trecătorilor şi poliţiştilor. În acest moment atacatorii sunt în libertate, iar guvernul francez s-a reunit în şedinţă de urgenţă. Este cel mai grav atac terorist din istoria Franţei. Preşedintele şi premierul României s-au arătat şocaţi de cele petrecute, la fel ca şi analiştii politici români care au arătat, însă, şi faptul că ironiile jurnaliştilor francezi erau, de multe ori, jignitoare şi la limita bunului simţ.
Klaus Iohannis: Este un act terorist crud şi laş!
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma atacului terorist care a avut loc astăzi la sediul publicației franceze Charlie Hebdo din Paris.
"Atacarea redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo reprezintă un act terorist crud şi laş. Îmi exprim compasiunea pentru familiile victimelor precum şi solidaritatea faţă de naţiunea franceză atât de lovită astăzi. Îi asigur pe toţi partenerii României de întregul sprijin în lupta împotriva terorismului şi a extremismului de orice fel. Comunitatea internațională trebuie să aibă o atitudine fermă în faţa încercărilor teroriste de distrugere a statului de drept, de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.Libertatea de informare este un drept fundamental al omului. Atât toleranţa religioasă şi etnică, cât şi dreptul la libera expresie sunt fundamentele civilizaţiei moderne, construită pe principiile democraţiei.” se arată în mesajul transmis de șeful statului.
Premierul Victor Ponta: Sunt profund şocat
Premeirul Victor Ponta s-a declarat şi el profund "şocat" de atentatul armat comis într-o redacţie din capitala Franţei şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi poporului francez.
"Sunt profund şocat de vestea atentatului de la Paris. Condoleanţele noastre familiilor victimelor şi poporului francez." a scris Victor Ponta, în limba franceză, pe Twitter.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj românilor aflaţi în Franţa, atrăgându-le atenţia să urmărească avertizările emise de autorităţile franceze.
„Este foarte importat să urmărească avertizările emise de autorităţile franceze. În Franţa, această avertizare este la nivelul maxim. Le spun să fie foarte precauţi şi să evite zona în care s-a produs acest incident regretabil.” a recomandat ministrul de Externe.
Analistul Cristian Tudor Popescu:
Cei care au înţeles să răspundă cu gloanţe unui act de presă de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranţă urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei
Şi analistul Cristian Tudor Popescu a condamnat ceea ce s-a întâmplat cu jurnaliştii francezi, însă acesta susţine că ironiile acestora au fost de multe ori la limita bunului simţ, ba chiar de prost gust.
,, E vorba de o crimă oribilă pentru care nu poate exista nicio justificare. E ceea ce spunea memorabil Toma Caragiu, cu nişte ani în urmă: o încercare de a omorî râsul. Pentru că acele gloanţe pornite din Kalşnicov au trecut prin hârtia revistei şi au ajuns în oameni. E o confruntare a două culturi, nu a două credinţe. E vorba de cultura libertăţii de expresie specifică societăţii occidentale, de valoarea ataşată libertăţii de expresie, de faptul că nu trebuie să existe subiecte interzise de către cineva, autoritate statală sau bisericească, pentru presă. Iar de cealaltă parte este cultura omorului care se manifestă din ce în ce mai des în anii din urmă, în societatea islamică, în părţile ei deviate total în extremism. Putem să ne reamintim de Salman Rushdie, autorul Versetelor satanice, cel care a fost condamnat printr-o fatwa – un decret al unui înalt ierarh religios prin care cel care a îndrăznit să atenteze la prestigiul profetului Mahomed, al valorilor islamice, poate fi ucis de orice credincios islamic. Scriitorul Salman Rushdie a trăit ani de zile sub această teroare, ascuns în Occident, prin diverse locuinţe. De asemenea, a fost scandalul monstru pe care l-a stârnit incendierea unui Coran unui pastor cretin din Statele Unite. Sau decapitările demostrative la televizor practicate acum de organizaţia teroristă Stat islamic. Îmi amintesc că prin 2005 au apărut primele astfel de caricaturi cu profetul Mahomed, într-un ziar european, în nişte posturi satirice. Şi s-a pus problema reproducerii lor în presa românească. M-a sunat atunci preşedintele Traian Băsescu, în calitatea mea de preşedinte al Clubului Român de Presă, şi am căzut de acord că nu este bine, că nu este deloc oportun şi nu merită ca presa română să reproducă aşa ceva. Şi atunci, consiliul de onoare al Clubului Român de Presă a formulat o recomandare către toate publicaţiile şi televiziunile să se abţină de la reproducere, recomandare care a fost respectată în bună măsură. Jurnaliştii francezi au forţat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tărie în libertatea noastră de expresie. Cred că nimeni nu poate şi nu trebuie să ne interzică nimic cu excepţia legii, bineînţeles, a încălcării Constituţiei. Nu cred că trebuie să vină cineva să ne impună nişte tabu-uri asupra unor subiecte, dar în acelaşi timp cred că trebuie să ne impunem noi nişte limite. Dacă nu ne impunem noi nişte limite, prin autoreglementare, care, din păcate, în România lipseşte cu desăvârşire, atunci libertatea noastră devine o libertate a haosului, o liberate a unei particule libere să se mişte brownian. Nu cred că dorim aşa ceva. Este nevoie de autolimitări, iar în acest caz, jurnaliştii francezi au forţat nota exclusiv pentru a-şi vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preţ. Nu am văzut toate caricaturile, dar pe una dintre ele, care apare chiar pe copertă, scrie ‘Le Coran c’est de la merde’. După care urmează o poantă cu nişte gloanţe care trec printr-un Coran. Astă nu mai e umor, nu mai e satiră. Ştim cu toţii ce înseamnă ‘merde’ în limba franceză. Asta e o jignire premeditată, o provocare în ultimă instanţă adresată islamiştilor. Eu nu aş apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi şi conduita editorială a publicaţiei. Dar cu siguranţă, cei care au înţeles să răspundă cu gloanţe unui act de presă, fie el tabloid, nefericit, de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranţă urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei.”
Laura Chiriac: Subliniez că trebuie respectate religia și cultura.
Jurnalista Laura Chiriac, care a lucrat la agenţia France Press și a colaborat cu multe posturi TV din Franţa, a vorbit pentru DC News despre ce înseamnă moartea celor 12 oameni care au pierit în atacul armat din Paris.
,,Moartea celor 12 oameni înseamnă o mare carență din partea autorităților franceze. Acestea au primit semnale legate de eventualitatea unor atentate, dovadă și declarațiile oficialilor care au spus că au existat mai multe tentative de atentate în ultimele zile. Autoritățile franceze aveau aceste semnale, dar nu au fost suficient de pregătite.
Presa occidentală trebuie să-și păstreze valorile care țin de principiul sacru al libertății de exprimare. Presa occidentală nu poate avea tabuuri. Este de neînchipuit că niște oameni au trebuit astăzi să moară pentru că în 2012, săptămânalul satiric Charlie Hebdo a publicat niște caricaturi cu Mahomed. De atunci a început ura islamiștilor împotriva acestui săptămânal satiric. Prețul plătit astăzi este de neimaginat.
Trebuie să coabităm, trebuie să învățăm să ne respectăm cultura și religia. În Franța sunt mulți magrebieni care au contribuit efectiv la construcția unor clădiri mari și importante și la dezvoltarea economiei și industriei pe vremea când francezii nu erau atât de dornici să muncească chiar ei înșiși. Preferau să plătească o mână de lucru ieftină și să îi lase pe acești imigranți să muncească. Ei locuiesc și astăzi în Franța, în condiții deplorabile, la periferia Parisului, acolo unde se nasc sentimente de ură și de frustrare la adresa francezului îndestulat care – în opinia lor – îi exploatează și îi marginalizează. Există explicații sociologice, există explicații structurale, dar nu se poate explica starea de teroare în care a plonjat Parisul și faptul că sunt atâția oameni morți.
Sunt atâția jurnaliști care își pierd viața în fiecare an. Sute de ziariști pun misiunea de a informa mai presus de viața lor. Acest lucru se va întâmpla mult timp de aici înainte, indiferent de numărul de victime, indiferent de câți jurnaliști vor pieri. Întotdeauna vor fi alții care vor urma aceeași linie. Nu cred că există o limită a libertății de exprimare. Nu știu dacă ar trebui să existe o astfel de limită. Subliniez că trebuie respectate religia și cultura. În accepțiunea noastră occidentală, acele caricaturi cu Mahomed nu au reprezentat o crimă. Când s-au făcut caricaturile nu a murit nimeni, însă acum da! Este vorba despre toleranță, înțelegere, păstrarea valorilor și despre nevoia de a trăi împreună. Nu vrea nimeni într-un Occident civilizat să se ajungă la asemenea gesturi. Franța este – prin excelență – patria libertății, fraternității și egalității.”
Cine este „Charlie Hebdo”
Publicaţia îşi are originile într-o altă revistă satirică numită Hara-Kiri care a făcut furori prin anii '60. În 1970 a venit momentul faimos al creaţiei Charlie. La vremea respectiva două evenimente dramatice dominau scena ştirilor: un incendiu teribil la o discotecă, în care au murit 100 de oameni şi moartea fostului preşedinte, generalul Charles de Gaulle. Hara-Kiri şi-a deschis ediţia cu un titlu batjocoritor despre moartea Generalului: "Bal tragique a Colombey – un mort", adică "Dans tragic la Colombey (casa lui de Gaulle) – un mort". Scandalul care a urmat a dus la interzicerea publicaţiei Hara Kiri . Ca reacţie la măsura luată de autorităţi – de a interzice apariţia publicaţiei Hara Kiri – jurnaliştii care lucrau la revistă au adus pe piaţă, prompt, un săptămânal – Charlie Hebdo . Numele de Charlie nu a fost o trimitere lipsită de repect la adresa lui Charles de Gaulle, ci se datorează faptului că la început, revista a retipărit benzile desenate Charlie Brawn din Statele Unite.
Revista nu s-a vândut niciodată în exemplare numeroase. Mai mult decât atat – timp de 10 ani, din 1981 pânî în 1991-, nu a mai apărut pe piaţă din lipsa de resurse. În zilele noastre, însă, cu desenele bătătoare la ochi care apar pe prima pagină şi cu titlurile incendiare folosite este o publicaţie nelipsită de la chioşcurile de ziare. Bazându-se pe puternica tradiţie a benzilor desenate din Franţa, caricaturile şi desenele sunt definitorii pentru publicaţia Charlie Hebdo. De-a lungul anilor, a publicat reprezentări ale lui Mahomed care păreau desprinse din cărţile pentru copii. Poliţistii sunt înfăţiţaţi ţinând în mâini capetele imigranţilor, maici şi călugări sunt arătaţi masturbându-se, preoţii folosind prezervative. Ca ziar, Charlie Hebdo este comparat în permanenţă cu publicaţia Le Canard Enchaine, mult mai bine cunoscută şi, evident, de mai mare succes; amândouă sunt animate de aceeaşi nevoie de a provoca; în vreme ce Le Canard este despre dezvăluri ale unor secrete bine ascunse, Charlie adoptă un stil mai dur, impur şi crud chiar, combinând desenele animate cu un spirit polemic adesea vicios.
Revista „Charlie Hebdo” a fost şi în trecut ţinta mai multor ameninţări şi atacuri, din cauza publicării caricaturilor cu profetul Mahomed. Săptămânalul francez a preluat în 2006 desenele de la un ziar danez şi în semn de represalii, redacţia a fost atacată cu sticle incendiare, iar site-ul piratat. Ziariştii de la „Charlie Hebdo” au fost ameninţaţi pentru prima dată în februarie 2006, după ce săptămânalul a preluat caricaturile cu profetul Mahomed, publicate de un ziar danez. Erau 12 desene care i-au ofensat pe musulmanii din întreaga lume. Ziariştii au explicat:
„Mahomed este sacru pentru musulmani şi pot înţelege asta, dar numai pentru musulmani. Eu sunt ateu, Mahomed nu este sacru pentru mine”, explica atunci Stephane Charbonnier, editor al „Charlie Hebdo”. El figurează, azi, printre cei decedați.
Săptămânalul a fost dat în judecată de mai multe asociaţii musulmane, iar echipa editorială a primit ameninţări cu moartea şi a cerut protecţia poliţiei. Cinci ani mai târziu, vorbele s-au transformat în fapte. Pe 2 noiembrie 2011, sediul Charlie Hebdo a fost atacat cu un cocktail Molotov. Focul s-a răspândit cu repeziciune şi a cuprins toată redacţia, dar nimeni nu a fost rănit. Liderul comunităţii musulmane de la Paris îndemna la calm.
Au urmat însă atacuri cibernetice, în 2011 şi 2012. În 2011, pe site-ul publicaţiei a apărut o poză cu Mecca, locul sfânt de pelerinaj al musulmanilor, şi câteva versete din Coran. Atacurile au fost revendicate de un grup de hackeri turci, iar un an mai târziu, site-ul a fost piratat din nou, la scurt după publicarea unor alte caricaturi cu profetul Mahomed.
