DNA l-a reţinut pe secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Peter Tamas Nagy. Acesta este acuzat de fapte de corupţie. În rechizitoriul procurorilor apar şi interceptări din care reiese cum oficialul MADR dădea asigurări unui alt inculpat din dosar că banii proveniţi dintr-un contract fictiv vor fi viraţi la timp.
Discuţia dintre secretarul de stat Nagy şi omul de afaceri Claudiu Vasilescu a avut loc în data de 11 noiembrie 2014. Mai întâi, Nagy s-a interesat dacă au fost viraţi, din contul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) în contul SC Romexpo SA, banii aferenţi contractului de prestări servicii pentru organizarea forumului cu tema "Tendinţe privind dezvoltarea cooperării în domeniul agricol – politici şi strategii". În urma unei discuţii telefonice cu secretarul general al MADR Virgil Laurenţiu Găman, la rândul său inculpat în dosar, secretarul de stat l-a asigurat Vasilescu de faptul că a fost demarată procedura obţinerii sumelor de la Ministerul Finanţelor, iar fondurile vor fi alocate cel târziu în data de 20 noiembrie 2014.
"Prioritar… Trimestrializarea, cum termină, cum bagă banii ! Dă şi drumu'… ! (…) Vezi şi tu… undeva pă nouă de vin pe cincişpe', optişpe', banii… face procedura… Da' până în douăzeci, sută la sută veţi avea banii! (…) E făcută solicitarea la Finanţe. Aşteaptă să le intre banii şi să…", i-a spus Nagy lui Claudiu Vasilescu, se arată în documentele de la dosar.
Ulterior, Peter Tamas Nagy i-a înmânat interlocutorului său contractul încheiat între SC Zoltan Trading SRL şi SC Romexpo SA, document care, potrivit anchetatorilor, avea rolul de a da o aparenţă de legalitate afacerii.
"Da, da… e făcut şi contractu'! Stai aşa, am făcut cu documentaţie cu tot în spate! Cu planşă… planşă… Foto! (…) Cu structura care trebuie făcută. Predare… proces verbal. (…) Amena… concept… amenajare spaţii pentru corp zootehnic… în perioada convenită… aşa cum… prezentul contract. Da? (…) Cincizeci şi două de mii la care se adaugă TVA!", i-a spus Nagy lui Vasilescu, în discuţia interceptată de anchetatori.
După această discuţie, Vasilescu Claudiu era preocupat să facă demersuri ilegale pentru ca documentele care acopereau contractele fictive să ajungă la Romexpo, astfel încât imediat ce erau viraţi banii de la Ministerul Finanţelor, Romexpo să-i dea mai departe şi cei implicaţi să-şi primească partea, au mai stabilit anchetatorii.