Pentru că îi leagă o veche prietenie, o prietenie care a început o dată cu dragostea pentru raliu, premierul Victor Ponta a fost prezent la botezul fiicei deputatului Mircea Drăghici. Ponta a venit însoţit de Daciana, la rândul ei foarte bună prietenă cu soţia deputatului argeşean, Georgiana Drăghici. De altfel, Georgiana este încă din primul mandat consiliera Dacianei la Parlamentul European.
Ana Maria Timeea a primit Taina Botezului la Biserica Sfântul Gheorghe din Curtea de Argeș. Nași i-au fost Daniela și Dan Cristescu și Ana Maria și Florin Ștefan Pătru. Petrecerea a avut loc la un restaurant select din Curtea de Argeș.
A răspuns invitaţiei la acest eveniment fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, cel care, în pofida problemelor cu justiţia, a rămas la fel de respectat şi apreciat în PSD. Acesta a venit însoţit de distinsa soţie, Viorica Nicolescu.
De la eveniment nu au lipsit nici președintele CJ Argeş Florin Tecău, primarul Mioveniului Ion Georgescu, deputatul Gheorghe Marin, soţii Oprescu şi un numpr impresionant de aleşi locali din Argeş.
Victor și Daciana Ponta au avut un cadou special pentru micuța Ana Maria Timeea, oferind tortul petrecerii, care avea ca decorație specială un cuplu de lebede, simbol important al relației dintre Mircea și Georgiana Drăghici.
Finii familiei Drăghici, alături de premierul Victor Ponta