Dacă aveţi ghinionul să trebuiască a umbla după doctori pe holurile Spitalului Judeţean Argeş, supărarea creată, inevitabil, de prezenţa într-un astfel de loc al deznădejdii, v-ar putea fi risipită la vederea acestui afiş publicitar.
La prima vedere, ţinând cont de locaţie, incitanta feminină din imagine, pare să va transmită, prin invocatul "Prea mult nu strică!", un mesaj din partea medicului căruia urmează să-i vârâţi în buzunar clasica şpagă. La fel de bine, poate fi vorba şi despre timpul pe care o să-l pierdeţi aşteptând la uşile cabinetelor din spital.
Ei bine, nu e vorba doar de asta! Pe lângă acest sfat, binevenit întru satisfacerea personalului medical al instituţiei, acest afiş vă spune că, chiar dacă sunteţi bătrâni, bolnavi sau operaţi, mai există o speranţa să fiţi iarăşi cum aţi fost şi mai mult decât atât!
Femeia care vă priveşte fatal din afiş vă pune pe tavă suplimentul alimentar ce va face uitat acel "puţin şi rar", ce stigmatizează Argeşul de la o vreme încoace.
XXL Powering este capsula care, conform unui mesaj inventat de comerciantul acestui supliment alimentar şi postat pe site-ul de vânzări, a făcut-o pe inexistenta Sophie să declare: "Soţul meu a încercat XXL Powering. Am făcut dragoste, în plus dimineaţa a făcut ceva ce înainte nu făcuse niciodată, o pizza la cuptor pentru noi. Deci avem experienţe bune, va mulţumesc!"
Care va să zică, dacă vreţi să vă treziţi cu pizza la cuptor, în fiecare dimineaţă, daţi-i cu XXL Powering! Nu e o glumă, pentru că şi inexistenta Zsofi a avut aceeaşi experienţă, după cum veţi putea vedea un alt testimonial inventat şi prezenat pe pagina web a comerciantului.
Revenind la afişul de pe holul Spitalului Judeţean, nu putem spune dacat că, dacă prea mult nu strică, cu siguranţă prea puţin te face de râs. Mai ales când sunt prea puţine litere într-un afiş publicitar!