Medicii cer salarii nu mai mari, ci… decente. Iar ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, sensibil la nevoile sistemului, a şi găsit soluţii: nu le măreşte salariile, îi pune să muncească şi mai mult!
La sfârșitul lunii februarie, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a depus în Parlament un proiect de lege care vizează creșterea veniturilor medicilor și personalului medical din spitalele de stat. Potrivit proiectului, medicii ar putea trata pacienții contra cost și în spitalele de stat, dar în afara orelor de program.
„În contextul subfinanțării sistemului medical din România și, implicit, al veniturilor nesatisfăcătoare ale cadrelor medicale se impune de urgență identificarea unor soluții în vederea creșterii veniturilor personalului medical, în concordanță cu importanța socială a profesiei, performanței și competitivității, precum și pentru stimularea dezvoltării unităților sanitare publice.“ se arată în expunerea de motive a proiectului.
„Propunerea are foarte multe puncte slabe. Oferă facilitatea de a utiliza infrastructura de stat în scop privat, dar nu rezolvă problema principală a cadrelor medicale, și anume creșterea salariilor. Principala dificultate este modul plății salariilor, date fiind prevederile legii salarizării unice, după care sunt calculate salariile medicilor.“, a declarat pentru România liberă expertul în politici de sănătate Sorin Paveliu.